Skip to content
Politică

CTP ia pulsul străzii: PSD reuşeşte să enerveze. Obiectivul final: “Jos Guvernul”

www.expresspress.ro

Jurnalistul Cristian Tudpr Popescu a declarat, la RFI, că demiterea ministrului Justiţiei este iminentă şi că strada nu poate cere mai mult decât plecarea cabientului Grindeanu (o cerere altfel legitimă).

Mai departe, solicitarea de alegeri anticipate nu este deloc fericită, crede Cristian Tudor Popescu.

„Acum, cu fiecare zi care trece, PSD, prin atitudinea obstrucţionistă prin care a avut-o până acum, reuşeşte să enerveze şi atunci obiectul final este jos guvernul Grindeanu, pentru că mai mult nu pot să ceară, după părerea mea. Nu pot să ceară jos Dragnea. Dragnea are funcţii de partid. Iar solicitarea de alegeri anticipate, după părerea mea, nu este deloc fericită. Nu este cazul să avem aşa ceva acum”, a spus CTP, la RFI.

Întrebat dacă este legitimă cererea străzii referitoare la demisia guvernului Grindeanu, Cristian Tudor Popescu a explicat: „Este. Pentru că în acea şedinţă de guvern… în care într-adevăr ministrul Iordache a venit pe nepusă masă cu hârtiile la subraţ, printer care şi ordonanţa celebră…Dar toţi cei din guvern, inclusiv Grindeanu, ştiau foarte bine, de la precedentul incident cu preşedintele Iohannis (…) ce e în hârtiile acelea. Ştiau foarte bine ce încărcătură poartă şi totuşi nimeni nu a spus un cuvânt.

(…) Dacă va continua Dragnea cu acelaşi stil de şef de gaşcă judeţeană…Nivelul ăsta îl depăşeşte. Nivelul Capitalei, al Pieţei Victoriei. Sunt metode de coterie şi de camarilă locală, furtul ăsta de miezul nopţii. Crede că merge aşa ceva. Dacă Dragnea va continua în acest stil, după părerea mea, opoziţia în partid va creşte”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *