George Simion și Anamaria Gavrilă sunt două persoane absolut incompetente care nu au nici un mesaj politic realist.și pentru că nu au nimic în spate încearcă să-și păcălească alegătorii cu promisiuni electorale mincinoase, spune gazetarul Cristian Tudor Popescu la b1TV.
Gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu a analizat candidaturile celor doi extremiști care se revendică drept urmașii rusofilului Călin Georgescu.
CTP îl desființează pe Simion: E un incompetent absolut. Habar nu are ce să spună. E în bezna minții
„Aceste persoane sunt absolut incompetente în orice. Nu au ce să spună…Simion ne-a prezentat doctrina sa economică ce constă în case cu 35.000 de euro date tuturor românilor, de asemenea scutirea de dobânzi la credit și de taxe pentru toată lumea.
Asta este doctrina domniei sale, ca să ajungă președinte. Vă dați seama ce beznă a minții pentru prostit pitecantropi?
Pentru că nici una dintre aceste măsuri nu poate fi luată de președinte, pentru că președintele nu se ocupă cu așa ceva, cu fiscalitatea și nici cu astfel de măsuri executive și distribuirea de case. Și atunci ce să spună Simion pentru că habar nu are. Nu știe altceva, nu a avut nici o meserie în viața sa și atunci spune și el: o să demit Curtea Constituțională, o să-l aduc pe Georgescu președinte, ca să ia acum niște voturi. Evident că știe că nu poate să facă asta, așa cum știe și această duduie”, a arătat Cristian Tudor Popescu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News