Skip to content
Politică

CTP îl ia peste picior pe Dragnea: Are nevoie de compasiune. Nu îl iubește nimeni. Are doar slugi și dușmani

pressone.ro

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avut miercuri o ieșire neobișnuită la adresa jurnaliștilor în care a le-a transmis să vorbească cu Iohannis pentru ca acesta să dea un decret să îl „împuște”, întrucât a ajuns la saturație să răspundă la orice „prostie” fiind și el om.

„Sunt și eu om și îmi ajunge să răspund la prostii. Nu o să mai răspund la niciuna. Vorbiți cu Iohannis să dea un decret să mă împuște mâine și de poimâine să discutați despre ce se poate întâmpla în țara asta. Au ajuns oameni tineri să susțină abuzurile, toate prostiile o să spuneți că mă avantajează pe mine. Cu ce dracu să mă avantajeze pe mine? Mi-au distrus viața ani de zile”, a spus liderul PSD.

În acest context, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a avut o apariție televizată joi în care a abordat inclusiv această scenetă. Concret, CTP a devoalat faptul că Drangea este în căutare de compasiune prin ieșirile din ultima vreme deoarece nu i-a ieșit referendumul.

„Dragnea are nevoie de compasiune pentru că nu i-a ieșit referendumul. Aia era marea lui miză, să îl iubească cineva pentru că nu îl iubește nimeni. Are doar slugi și dușmani. A încercat Dragnea să fie cineva în ochii oamenilor prin referendum”, a spus jurnalistul CTP la Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *