Jurnalistul Cristian Tudor Popescu propune intrarea în cursa prezidențială a unui candidat surpriză.
Acesta a propus-o candidat la preşedinţia României pe poeta Ileana Mălăncioiu, pentru că, în opinia sa, „un om ca ea ar putea să ia, de cele mai multe ori, decizia corectă în favoarea acestui popor”. „Până acum am văzut la preşedinţii României orgoliul, vanitatea. Ileana Mălăncioiu nu ar pune vreo tresărie de orgoliu deasupra interesului ţării şi al poporului”, a explicat Cristian Tudor Popescu.
”Are două defecte mari propunerea mea. E vorba de o femeie. Şi este vorba de o poetă. Se numeşte Ileana Mălăncioiu. O propun pentru că este un om realizat până la cel mai înalt nivel în meseria lui, meseria de scriitor. Pentru că este o ţărancă doctor în filozofie. Are carnet de agricultoare. A crescut la ţară, a păscut vacile, a avut ani de zile pământ sub unghii. A realizat un doctorat în filozofie şi este unul dintre marii poeţi şi marii scriitori din toate timpurile. În ciuda statutului ei de poetă, are o gândire atât de dreaptă, de pragmatică, de cinstită în raport cu societatea. Un om ca ea ar putea să ia, de cele mai multe ori decizia corectă, înconjurându-se de oamenii potriviţi pentru funcţia de consilier, în favoarea acestui popor. Până acum am văzut la preşedinţii României orgoliul, vaniatea. Ileana Mălăncioiu nu ar pune vreo tresărie de orgoliu deasupra interesului ţării şi al poporului”, şi-a mai argumentat editorialistul propunerea, potrivit site-ului vreaupresedinte.gandul.info.
Ileana Mălăncioiu, 74 de ani, este o poetă contemporană şi o eseistă română. Născută în satul Godeni, din judeţul Argeş, Mălăncioiu a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti în 1968, cu lucrarea Locul filozofiei culturii în sistemul lui Lucian Blaga. În 1997 a devenit doctor în filosofie în 1977, cu teza Vina tragică (Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka). Înainte de 1989 a lucrat la revista Viaţa românească, Televiziunea Română, la revista Argeş, la Studiourile Animafilm. După 1989 a lucrat la revista social-politică 22, la Editura Litera (redactor şef) şi la săptămânalul România literară.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News