Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 30 iunie 2023 a crescut cu peste 1.000 într-o lună, a anunţat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), ajungând la 18.909.184.
„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice că totalul de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 30 iunie 2023 este de 18.909.184, cu 1.029 mai mulți față de ultima informare publică realizată de AEP pe această temă, potrivit căreia, la data de 31 mai 2023 figurau în Registrul electoral 18.908.155 de alegători români”, precizează AEP.
Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia.
AEP precizăm totodată că, în perioada 1 iunie – 30 iunie, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:
– 18.241 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare;
– 44 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeași lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puși sub interdicție.
Un număr de 79 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.
Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 1-30 iunie este de 19.235, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor (DGEP).
Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.047.142 au domiciliul sau reședința în țară, iar 862.042 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.
Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare. Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară. Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News