Măsurile fiscale adoptate de Guvern încep să își arate efectele în administrația publică. La Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituția care reglementează piețele de capital, asigurările și pensiile private, au fost eliminate 75 de posturi și au fost reduse semnificativ salariile, inclusiv cel al președintelui, care câștigă acum cu aproape 4.000 de euro mai puțin. Chiar și așa, ASF, alături de ANRE și ANCOM, rămâne în topul instituțiilor publice cu cele mai mari venituri salariale.
Începând cu 1 ianuarie, salariul net lunar al președintelui ASF, Alexandru Petrescu, a scăzut de la peste 12.500 de euro la aproximativ 8.800 de euro.
Și prim-vicepreședintele ASF, Gabriel Ioan Avrămescu, va încasa cu peste 3.500 de euro mai puțin, salariul său net coborând de la peste 11.600 de euro la circa 8.100 de euro, potrivit HotNews.
Reducerile au vizat și celelalte poziții de conducere. Salariile nete ale vicepreședinților Sorin Mititelu și Dan Armeanu au fost diminuate cu peste 3.000 de euro fiecare.
Chiar și după aceste tăieri, cel mai mic salariu net din cadrul ASF depășește ușor 4.000 de lei.
Pe lângă reducerea veniturilor, instituția a trecut și printr-o restructurare de personal. Din cele 544 de posturi existente, 75 au fost desființate, dintre care 33 erau ocupate. ASF susține că nu au fost acordate salarii compensatorii și precizează că, de la începutul anului, au fost eliminate toate funcțiile de director general.
O parte dintre angajați au contestat în instanță reducerea cu 30% a salariilor de bază. Demersuri similare au fost inițiate și de unii salariați ai Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
În schimb, sindicatul angajaților din ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații) a reușit să blocheze aplicarea măsurilor guvernamentale, după ce Curtea de Apel București a decis suspendarea acestora.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







