Cu cât a crescut traficul aerian din România după criza din Ucraina

Traficul aerian din România a crescu cu 30% după criza din Ucraina, însă această majorare nu s-a reflectat și în veniturile ROMATSA, potrivit directorului general adjunct ROMATSA, Fănică Cârnu.

„ROMATSA a avut un an complex din două motive. Primul este legat de criza din Ucraina, care a dus la creşterea traficului, la încărcarea activităţii controlorilor, la un nivel apropiat de capacitatea maximă. Creşterea maximă a fost de până la 30%, dar care nu a dus la creştera veniturilor ROMATSA cu 30%, pentru că modul de calcul al unităţilor de servicii nu urmăreşte proporţional creşterea traficului. Veniturile ROMATSA vor creşte cu până la 5% ca urmare a intensificării traficului”, a spus Cârnu la Conferința Mediafax Talks.

Totodată, directorul adjunct ROMATSA a mai precizat că în vederea acoperirii creşterii traficului ca urmare a crizei din Ucraina, compania nu a crescut numărului controlorilor de trafic, însă cei existenţi au avut „o încărcare suplimentară”.

„Vremea a fost atipică în prima jumătate a anului şi a determinat adoptarea unor proceduri de control a traficului cu devieri de traiectorii, cu răspunsuri frecvente la solicitările echipajelor de a devia traiectele de pe rutele planificate. Condiţiile meteo au creat mari dificultăţi în controlul traficului”, a conchis Cârnu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL