Cu ce se laudă Klaus Iohannis în campania prezidențială

Într-un interviu acordat pentru presa locală, prezidențiabilul ACL, Klaus Ionahhis, a dezvăluit atuul său în raport cu Victor Ponta, dar și cu Elena Udrea, ambii fiind contracandidații săi în cursa pentru Cotroceni din acest an.

Astfel, întrebat care sunt atuurile sale în raport cu Ponta și Udrea și ce are în plus sau în minus față de cei doi candidați, Iohannis a transmis că principalul său atu este că le poate prezenta oamenilor o carte de vizită pe care scrie Sibiu.

(…)„Dar ca să răspund întrebării dumneavoastră, cred că principalul meu atu este că pot să le prezint oamenilor o carte de vizită. Iar pe ea scrie Sibiu. Cei 14 ani la Primăria Sibiului, continuitatea şi stabilitatea, dezvoltarea progresivă şi temeinică a oraşului sunt argumente pe care le poate judeca orice român”, a transmis Iohannis.

Klaus Iohannis i-a atacat pe cei doi contractandidati ai săi menționați anterior, afirmând ambii sunt produsul unei viziuni politice care a ținut în loc și a oprit parcursul occidental al României.

„În ceea ce îi priveşte pe Victor Ponta şi pe Elena Udrea, alegătorii sunt singurii în măsură să cântărească ce au lăsat sau nu ei în urmă, după ani de zile în politică. Din punctul meu de vedere, ambii sunt produsul aceleiaşi viziuni de a face politică, o viziune care a ţinut pe loc ani de zile şi care a oprit parcursul occidental al României”, a transmis Klaus Iohannis.

Referitor la persoana pe care ar dori-o acesta premier în cazul în care va câștiga lupta pentru cea mai înaltă funcție în stat, prezidențiabilul ACL a transmis că, potrivit protocolului ACL, și anume prezidențiabilul de la o formațiune, iar premierul de la cealaltă, partenerii săi de la PDL l-au nominalizat pe Cătălin Predoiu.

„Protocolul Alianţei Creştin-Liberale prevede că dacă prezidenţiabilul este de la o formaţiune, premierul va proveni de la celălalt partid membru. Partenerii de la PDL l-au nominalizat în acest sens pe domnul Cătălin Predoiu”, a spus Iohannis.

 

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: