Cu sufletul la gură înaintea deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) în ceea ce priveşte alegerile locale. Redacţia PSnews.ro a obţinut, miercuri, mai multe pronosticuri din partea a diverşi politicieni.
Întrebarea a fost simplă: „Cum vă aşteptaţi să se pronunţe CCR: în favoarea alegerilor într-un tur sau în două tururi?”
Preşedintele UNPR Valeriu Steriu a declarat pentru PSnews.ro: „La alegeri într-un tur mă aştept, după declaraţia de azi-dimineaţă a domnului Zegrean”.
Klaus Iohannis, de Ziua Unirii Principatelor: Multe idealuri încă îi animă pe români
Cîţu: Unirea Principatelor Române ne aminteşte că puterea de a ne îndeplini obiectivele, ca naţiune, stă în unitatea noastră
162 de ani de la Mica Unire. Istoricul Adrian Majuru: Noi, cei de astăzi, suntem produsul a ceea ce s-a construit atunci
Ludovic Orban, la ceremonia de Ziua Unirii Principatelor Române: Acest act istoric nu este Mica Unire, ci Prima Unire, fără de care România nu ar fi putut să ajungă în fruntalii sale
MAE, precizări suplimentare despre intrarea în Franţa: Pe lângă testul negativ de coronavirus se mai cere izolarea pe o perioadă de 7 zile
Amintim că, miercuri dimineaţă, preşedintele CCR Augustin Zegrean a vorbit despre ceea ce, în opinia lui, înseamnă reprezentativitate, dând de înţeles că alegerile într-un singur tur nu ar încălca principiul reprezentativităţii din Constituţie.
„Reprezentativitate înseamnă cel mai bun dintre cei care au participat la alegeri”, a arătat preşedintele CCR.
Din PNL, purtătorul de cuvânt Ionuţ Stroe ne-a spus: „Eu aş vrea să dea o soluţie în care să recomande două tururi – evident. Am explicat de zeci de ori ce înseamnă legitimitate, reprezentativitate, democraţie, o decizie împărtăşită de majoritatea absolută. Sper să se întâmple lucrul ăsta”.
De asemenea, vicepreşedintele PSD Rovana Plumb a punctat: „Mă aştept la o decizie în acord cu prevederile constituţionale. Nu mă pot pronunţa, în momentul de faţă, în legătură cu modul în care va judeca Curtea, dar sunt convinsă că va judeca cu înţelepciune, în acord cu prevederile constituţionale”.
Nu în ultimul rând, co-preşedintele ALDE Daniel Constantin a afirmat: „Nu ştiu, nu dau niciun fel de pronostic – de regulă, nu fac chestiunea asta. Aşteptăm decizia. E greu de crezut că acum, cu o zi înainte (chiar dacă va fi într-un sens sau altul), decizia va fi activă pentru alegerile din data de 5 iunie. Am văzut că şi Curtea Constituţională, de regulă, nu dă decizii pentru trecut sau prezentul apropiat. De regulă, dacă vă reamintiţi şi decizia privitoare la referendum, ea a fost pentru viitor. Şi a fost o anumită perioadă în care a trebuit să fie pusă în acord legislaţia cu decizia Curţii Constituţionale. Deci, deocamdată, e prematur să ne pronunţăm – deciziile Curţii sunt obligatorii; nu se comentează”.