Skip to content
Politică

CULISE de pe frontul PSD-ALDE: cum îl FIERBE Tăriceanu pe Dragnea! Totul pentru Toader EXCLUSIV SURSE

Cotidianul

Liviu Dragnea și ”aliatul” său Călin Popescu-Tăriceanu au vorbit limbi diferite, miercuri, atât înaintea consultărilor (separate, din pricina disensiunilor dintre cei doi) cu președintele Klaus Iohannis, cât și în urma acestora.

Potrivit surselor PSnews.ro, Dragnea și acoliții săi sunt scandalizați că, deși nimeni altcineva nu mai invocă un astfel de scenariu, Tăriceanu găsește de cuviință s-o țină langa cu necesitatea statuării unui ”larg consens” pe Legile Justiției și pe Codurile penale între – atenție! – ”toate partidele parlamentare”, ceea ce, o poate pricepe orișicine, este de-a dreptul imposibil, având în vedere stadiul l-a care a ajuns ofensiva împotriva Justiție și a statului de drept, după ignorarea premeditată a recomandărilor Comisiei de la Veneția. Ce om întreg la minte poate crede că PSD, ALDE, UDMR, PNL, USR și PMP s-ar putea așeza la o masă și ar dibui, finalmente, o soluție care să satisfacă toate, dar absolut toate părțile implicate? Și atunci, care sunt ”rațiunile” din spatele acestei noi petarde?

Jocurile șefului ALDE

În realitate, Tăriceanu intră în clinciuri asumate cu Dragnea&Co tocmai pentru a-și pregăti terenul aferent negocierilor subterane vizând menținerea lui Tudorel Toader la Ministerul Justiției, în condițiile în care teleormăneanul îl vrea remaniat, fiindcă refuză să-și asume OUG privind amnistia și grațierea. Faptul că Tudorel Toader a socitat, miercuri, revocarea procurorului general Augustin Lazăr (în urma unei ”ievaluări” cu țintă desenată) este folosit de Tăriceanu ca ”argument” pentru menținerea acestuia la portofoliul Justiției. Neînțelegerile dintre Dragnea și șeful Senatului s-au adâncit considerabil de-a lungul ultimei săptămâni, având în vedere că Legea offshore nu a întrunit, totuși, ”consensul” dorit de ALDE, că a apărut scenariul înghețării salariilor din sectorul bugetar și că șeful PSD a rostogolit în media fake news-ul referitor la faptul că Tăriceanu ar fi de acord cu mazilirea lui Toader, această informație fiind total paralelă cu realitatea. Pe de altă parte, șeful ALDE este hotărât să intre în cursa pentru Cotroceni, cu sau fără susținerea PSD, fiindcă e nevoit să-și crească gruparea, și, în această ordine de idei, flutură o terminologie ”adecvată” unui viitor prezidențiabil: ”consens”, ”înțelegere”, ”interes național”, ”efort comun” ș.a.m.d..

Tiribomba consensului între partidele parlamentare

La finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, Tăriceanu a fluturat scenariul consensului între toate partidele parlamentare. ”Legile Justiţiei sigur că vor veni în Parlament în mod obligatoriu pentru că este Ordonanţa 92, care repune practic în discuţie legile şi obligă Parlamentul la rediscutarea lor. Această discuţie poate fi făcută şi tranşată pe baza votului majorităţii sau să încercăm să găsim un consens la nivelul tuturor partidelor politice reprezentate în Parlament şi eu cred că este o soluţie mai bună, dacă vrem să calmăm spiritele şi să închidem această discuţie, care are reverberaţii inclusiv în străinătate. Urmează la nivelul Parlamentului European o discuţie şi probabil adoptarea unei rezoluţii referitoare la România. Dacă vrem să rezolvăm această problemă şi să nu fim în această postură, care nu mi se pare deloc convenabilă (…), dacă vrem să calmăm lucrurile, această soluţie cred că este dezirabilă din punctul nostru de vedere”, a declarat Tăriceanu, la Palatul Cotroceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *