PSnews

Recent

Culisele audierii lui Maior. Manda, precizări de ULTIMĂ ORĂ

observator.tv

Senatorul PSD Claudiu Manda, şeful Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, a făcut o serie de precizări referitoare la audierea de miercuri a fostului șef al SRI, George Maior.

„L-am întrebat pe domnul Maior dacă s-a implicat vreodată în constituirea vreunui guvern şi a spus că nu, respinge această declaraţie. Sigur că de aici încolo rămâne să vedem dacă ne-a minţit domnul Maior sau cum or sta lucrurile”, a declarat miercuri Manda, potrivit Agerpres.

Mai mult, chestionat  ce are de spus cu privire la declaraţiile lui Liviu Dragnea potrivit cărora lui Victor Ponta i s-a dat lista cu miniştrii din Cabinet de către George Maior, Manda a susținut că îl aşteaptă pe liderul PSD la comisie.

„Am văzut declaraţiile de aseară, îl aşteptăm în primul rând la comisie să le spună într-un cadru oficial, o să fie invitat la comisie şi atunci o să discutăm detaliile”, a afirmat Manda.

Chestionat dacă o să-l mai cheme pe George Maior la comisie, senatorul PSD a spus că rămâne de văzut dacă „sunt elemente” în legătură cu activitatea Serviciului.

„Rămâne să vedem ce lucruri mai apar la comisie şi dacă mai avem de lămurit cu domnul Maior sigur că o să ne lămurim”, a susţinut Manda.

Cât priveşte organizarea unei şedinţe de urgenţă a Comisiei SRI privind dezvăluirile lui Dragnea şi Ponta, Manda a menţionat că o să se consulte în acest sens cu vicepreşedintele forului.

Întrebat dacă ar trebui invitaţi la comisie Victor Ponta şi Crin Antonescu, Manda a răspuns că va face acest lucru dacă sunt „elemente în legătură cu activitatea Serviciului”.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi