Culisele discuțiilor din coaliție. Ce măsuri fiscale s-au analizat

PNL-PSD-rotativa-guvernamentală
PNL-PSD-rotativa-guvernamentală. Sursa foto: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

O nouă ședință a coaliției de guvernare a avut loc miercuri după-amiază, iar subiectul principal a fost reprezentat de măsurile care vor fi incluse în ordonanţa cu măsurile fiscale. Încă nu s-a ajuns la o decizie privind taxa pentru bănci, dar este posibilă introducerea unei taxe de 0,3% pe proprietăţile rezidenţiale de peste 500.000 de euro, respectiv 75.000 de euro la autoturismele de lux.

În privinţa tichetelor de masă, coaliția ia în calcul înlocuirea lor cu sume de bani.

Potrivit unor surse oficiale citate de News.ro, coaliţia a avut o discuţie tehnică despre ce intră în Ordonanţa cu măsurile fiscale şi ce măsuri vor intra în legea de asumare a răspunderii în Parlament.

Ce măsuri fiscale s-au discutat

Astfel, s-a decis că unele măsuri, precum reducerea de cheltuieli şi măsurile antievaziune, vor intra în asumarea răspunderii Executivului în Parlament, ca şi o parte din măsurile fiscale, iar altele vor fi incluse în ordonanţa cu măsurile fiscale pentru reducerea deficitului.

Coaliţia nu a ajuns la un acord privind taxa pe bănci, urmând o discuţie şi cu BNR şi cu reprezentanţii din sistemul bancar. Va rămâne, însă, introducerea taxei de 0,3% pe proprietăţile rezidenţiale de peste 500.000 de euro, respectiv 75.000 de euro  în privinţa autoturismelor de lux. În plus, se ia în calcul ca tichetele de masă să fie înlocuite cu sume de bani.

Coaliţia a discutat şi despre reduceri de cheltuieli, administraţiile locale urmând să vină cu schimbări în organigramă. În plus. cel puţin două ministere se reorganizează, este vorba de Ministerul Agriculturii şi Ministerul Finanţelor.

Revenim cu detalii

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: