Culisele negocierilor. PSD vrea Transporturi, Interne și Justiție. Ce ministere vor PNL, USR și UDMR – surse

Se negociază intens la Cotroceni și – pe surse – s-a afalt că cea mai mare bătălie se dă pe Transporturi, Fonduri Europene sau Dezvoltare. Ideea premierului tehnocrat nu a fost abandonată, nici cea rotativei premierilor, potrivit informațiilor Digi 24. O nouă întâlnire cu liderii formațiunilor va avea loc, luni la Cotroceni, pentru discutarea pachetului cu măsurile fiscale și alte detalii privind noul Executiv, a anunțat Nicușor Dan.

Mai multe formațiuni politice râvnesc la aceleași ministere, în primul rând Ministerul Transporturilor,unul dintre cele mai importante portofolii, unde sunt mulți bani de gestionat, multe proiecte. Este un portofoliu pe care îl dorește PSD, iar din informațiile Digi24, aici am putea vedea o schimbare și anume ministrul actual Sorin Grindeanu să meargă șef la Camera Deputaților, iar actualul președinte al Camerei Deputaților Ciprian Șerban să preia portofoliul de la transporturi.

Ministerul Transporturilor este dorit și de USR. PSD și USR mai au o dorință comună și anume Ministerul Justiției, unde PSD l-ar vrea tot pe Radu Marinescu, actualul ministru, în timp ce USR se gândește la deputatul USR Alexandru Dimitriu.

USR îl vrea pe Iulian Bulai sau Dacian Cioloș la Externe. USR ar mai vrea și Ministerul de Externe, acolo unde l-am putea vedea pe ddputatul Iulian Bulai, au declarat surse politice, pentru Digi 24.

Un alt nume vehiculat pentru acest portofoliu este Dacian Cioloș, care însă nu este văzut cu ochii buni de liberali. Și liberalii chiar i-au cerut lui Ilie Bolojan, într-o ședință, să nu se regăsească Dacian Cioloș într-un viitor Guvern.

PNL ar vrea să își păstreze actualele ministere. Fonduri Europene, unde le-ar dori pe Marcel Boloș în continuare, dar Fondurile Europene sunt dorite și de USR. În același timp Educație, unde să îl pună tot pe actualul ministru Daniel David.

UDMR vrea să rămână cu Dezvoltarea și Finanțele

În privința UDMR, și aceștia vor să rămână cu Dezvoltarea și Finanțele, două ministere de forță. Dezvoltarea este dorită și de către PNL, iar surse au declarat că PNL și PSD încearcă să pună presiune pe USR, cum că nu ar avea nevoie de fapt de ei la guvernare, pentru că au deja o majoritate și fără aceștia. Discuțiile continuă, iar luni am putea vedea cel puțin o schiță a acestui Guvern. Nicușor Dan a anunțat că undeva la jumătatea lunii iunie am putea avea un viitor Executiv. Momentan sunt mai multe scenarii pe masă, inclusiv în ceea ce privește premierul, pentru că nu a fost abandonată ideea unui premier tehnocrat.

Grindeanu dezminte nemulțumirile din PSD privind negocierile

La două săptămâni după începerea negocierilor tabăra PSD e frământată de dezacorduri. Sunt lideri nemulțumiți că Sorin Grindeanu nu a cerut funcția de premier pentru partid. Pe de altă parte, sunt lideri care critică negocierile de la Cotroceni, nemulțumiți de rezultatele obținute până în prezent. Întrebat dacă este un mic blocaj pe acest post de premier, Sorin Grindeanu a răspuns: „Nu este niciun fel de blocaj”.

„Dacă cu măsurile pe care noi le-am propus și cele propuse forțe politice vom ajunge la o concluzie, atunci da, facem pașii următori. Evident că în acest moment, în continuare, sunt toate scenariile pe masă. Vorbesc în numele PSD, de la premier PSD până la a merge în opoziție, dar vom discuta aceste lucruri dacă vom depăși primul pas, cel legat de de măsuri economice și de un acord pe aceste măsuri”, a explicat liderul interimar al PSD.

Victor Negrescu a vorbit despre un blocaj al PSD la negocieri

Victor Negrescu este cel care a avansat ideea unui blocaj la negocieri. Europarlamentarul PSD a insistat, la Digi 24, pe faptul că lucrurile nu merg în direcțae bună.

„Trebuie să vorbim despre politicile pe care le va lua viitorul Guvern, despre structura viitorului Guvern, să vedem dacă ne putem înțelege, dacă nu, să mergem pe celelalte scenarii care sunt posibile. Inclusiv reprezentanții PNL și USR au spus ieri că toate scenariile sunt pe masă. Auzeam ieri, de exemplu, președintele USR care spunea că dacă ideile lor nu vor fi agreate, nu au o problemă să rămână în opoziție. Trag un semnal de alarmă că, din păcate, lucrurile nu merg în direcția bună. Nouă ni s-a comunicat, cel puțin informații care ajung la mine că da, Ilie Bulojan nu și-ar dori să intre în acest tip de format, de rotativă”, a explicat Victor Negrescu, într-o intervenție telefonică la Digi24.

PNL crede că o rotativă ar avantaja PSD

Tensiuni sunt și între fostul ministru al Sănătății din partea USR și ministrul liberal de la Mediu. Vlad Voiculescu l-a criticat pe Mircea Fechet că a alocat 120 de milioane de lei pe mașini electrice pentru primării, în timp ce la Cotroceni sunt propuse majorări de taxe. Ulterior, Fechet a anunțat ulterior suspendarea plăților Rabla pentru unitățile administrativ-teritoriale până la decizia coaliției. În privința premierului Ilie Bolojan însă PNL și USR se înțeleg perfect.

„Noi credem că șansele ca să nu fie Ilie Bolojan sunt mici. Eu cred că o rotație politică ar avantaja PSD, că dacă îl lași pe Bolojan doi ani de zile sau aproape doi ani de zile să ia toate măsurile dure vine cineva, poate fi de la PSD sau de undeva care va culege rezultatele reformei”, a declarat senatorul PNL Daniel Fenechiu, la emisiunea „Studio politic” difuzată joi de Digi 24.

„Și USR îl susține pe domnul Bolojan”, a afirmat la aceeași emisiune și deputatul USR Alexandru Dimitriu. Întrebat dacă a fost pusă pe masă ideea ieșirii USR de la guvernare, în situația în care nu se îndeplinesc ideile pe care le propune partidul, Dimitriu a răspuns:„Nu avem linii roșii în negociere”. Potrivit surselor Digi 24, în săptămâna 16-20 iunie ar urma să fie numit oficial prim-ministrul și tot atunci, noul Executiv ar putea obține votul de încredere în Parlament.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: