Skip to content
Politică

Culisele protocolului Parchetul General – SRI, dezvăluite de Daniel Dragomir

antenaplay.ro

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir dezvăluie culisele celebrului protocol încheiat între Parchetul General și Serviciul Român de Informații în 2009, publicat vinerea aceasta.

Mai precis, Dragomir a afirmat că știe cine a redactat documentul, chiar dacă Serviciul a șters datele care să permită identificarea ofițerului respectiv. Mai precis, ex-colonelul se referă la „tovarăşul Dumitrescu, om de nădejde al lui Dumbravă”, al cărui nume e pe lista de 65 de persoane dată Comisiei SRI, conform B1.ro.

Citiți mesajul integral al lui Daniel Dragomir: 

”Autorii protocoalelor sunt deja pe lista de 65 de la Parlament din septembrie.

În intervenția live de ieri am propus depunerea unei plângeri penale naționale împotriva semnatarilor protocolului torționar.

Am mai spus ca trebuie identificați cei care au scris realmente acest document – inițiatorii.

Transparența SRI a fost pe jumătate curajoasă. A șters datele de RL. RL adică “registru listare” este un semn al documentelor SRI pentru a identifica ușor ofițerul care l-a redactat.

Pe site SRI protocolul nu are RL.

Pe site-ul Parchetului General are: este vorba de tovarășul Dumitrescu, om de nădejde al lui Dumbravă, ofiter la Direcția Juridică, la data redactării documentului având funcția de Șef de sector. Dumitrescu a redactat acest protocol la ordinul direct al lui Dumbravă și Coldea.

Dumitrescu este și unul din mesagerii lui Dumbravă către judecători.

SRI l-a ascuns de ochii publicului. S-a ales praful de reforma și transparența clamată de purtătorul de vorbe Marincea.

Iată însă dezvaluirea. Încă din luna septembrie am dat Comisiei SRI o lista de 65 de persoane. Lista include ofițeri SRI implicați în acte ilegale. Dumitrescu este pe această listă.

L-a audiat Comisia? I-a audiat și pe ceilalți?

Vom redacta în cel mai scurt timp această plângere.

Toți, absolut toți ofițerii SRI care și-au vândut țara și jurământul și au încălcat legea și Constituția trebuie dați de urgență afară (fără drept de pensie), deferiți justiției militare. Aceasta este reforma și transparența tovarășe Marincea.

Nu am așteptări: așa cum de trei luni Comisia parlamentară a cerut demiterea lui Dumbravă și acesta rânjește și ne sfidează cu salariul sau de mii de euro plătiți din banii noștri. Că tot vorbim de transparență și de reformă.

Parlamentul și Comisia parlamentară trebuie să se trezească.”

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *