Culisele retragerii lui Biden. Cele trei persoane care au știut. Times: Unii membri ai staffului au plâns

Joe Biden
Sursa foto: Facebook

Joe Biden aproape că luase decizia de a se retrage din cursa prezidențială din 2024 până sâmbătă seara, dar majoritatea staffului său nu a știut nimic până în ultimul moment, scriu mai multe publicații internaționale.

Președintele Joe Biden a anunțat duminică la 13.45 decizia de a renunța la cursa prezidențială din SUA, postând o scrisoare în locul unei declarații video în care ar fi riscat să apară „bolnav și răgușit”, simptome persistente și specifice îmbolnăvirii cu COVID-19, potrivit The New York Times. În acea dimineață, potrivit Times, el a sunat trei persoane din anturajul său, pentru a le anunța despre decizia pe care urma să o ia: vicepreședintele Kamala Harris, șeful de cabinet al Casei Albe Jeff Zients și președintele de campanie Jen O’Malley Dillon.

Consilierii săi de campanie, convocați de Zients, au fost informați printr-un apel video la 13:45 despre decizie, chiar în momentul în care anunțul de retragere a fost publicat, scrie The Washington Post. Președintele le-a mulțumit consilierilor pentru munca depusă, potrivit Times. Zients a organizat apoi alte două apeluri, unul cu alți oficiali de la Casa Albă și celălalt cu cabinetul lui Biden, pentru a confirma că scrisoarea pe care o vedeau pe rețelele sociale era reală.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: