Pentru a mai detensiona situația conflictuală de la vârful coaliției PSD-ALDE, dar și pentru a intra în line dreaptă cu remanierea guvernamentală mult dorită, care necesită consensul ambelor partide (dar și aportul UDMR), Liviu Dragnea a fost nevoit să dea înapoi în fața ”aliatului” Călin Popescu-Tăriceanu, în scandalul controversatei Legi offshore.
Potrivit surselor PSnews.ro, divergențele privind această lege (căci nemulțumirile din coaliție sunt multiple și se referă la o gamă variată de subiecte) nu au fost nici pe departe aplanate în cadrul debzaterilor oficiale din grupurile parlamentare, sau cu prilejul întrevederilor anunțate public și destinate soluționării acestui impas, ci chiar în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaților, în urma unor negocieri la baionetă cu Tăriceanu și Varujan Vosganian (la care, pe final, a fost convocat și Toma Petcu, fost ministru al Energiei).
Cronica unui ultimatum
Conflict de interese la Primăria Sector 1: prietenii lui Clotilde Armand vor să acapareze panourile publicitare
Iohannis, solicitare de urgență pentru ministrul Justiției privind dosarul 10 august: „Lucrurile nu se pot încheia aici!”
Rareș Bogdan, despre pericolul cedării PNL către UDMR a Prefecturii Cluj
Primarul Sectorului 6 acuză Guvernul Cîțu că i-a alocat un buget mult mai mic decât i-a promis. Ciucu: Am deja o gaură de sute de milioane
De ce a ”picat” definitiv dosarul 10 august. Cristian Pîrvulescu: Cei care au instrumentat dosarul par s-o fi făcut cu rea intenție
Sursele citate susțin că Tăriceanu l-a avertizat în repetate rânduri pe Dragnea că nu va mai accepta ca ALDE să fie pusă în fața faptului împlinit, așa cum teleormăneanul a încercat cu Legea offshore, pe care a vrut să o treacă în forma dorită de el și în pofida împotrivirii Alianței, cu voturile UDMR și ale minorităților naționale. Amintim că astfel de practici reprezintă o obișnuință la vârful PSD, unde s-a decis fentarea ALDE în mai multe rânduri, când s-au luat decizii economice puțin spus importante fără a se discuta nimic în forurile coaliției, fapt care i-a scandalizat la culme pe Tăriceanu&Co. De altfel, Tăriceanu și Vosganian au criticat deseori, în ultimul an și jumătate, aceste apucături ale partenerilor PSD-iști.
Dragnea o dă la întors
De partea cealaltă a baricadei, Liviu Dragnea a fost nevoit să dea înapoi în scandalul Legii offshore – altminteri, divergențele riscau să-i amenințe planurile vizând remanierea (și așa întârziată) care, oricum, nu-s întocmai pe placul lui Tăriceanu. Șeful Senatului condiționează menținerea coaliției de păstrarea lui Tudorel Toader la Ministerul Justiției, iar Dragnea nici nu a mai deschis subiectul privind eventualitatea debarcării acestuia, întrucât ieșeanul a acceptat să-și asume (ce-i drept, în urma unor presiuni îndelungate) bizara OUG de modificare a Legilor Justiției, act normativ care amenință să blocheze activitatea DNA, dar și să îngroape dosare esențiale (în special, sunt țintite rechizitoriile vizând Revoluția și gravele violențe săvârșite pe 10 august). Până în acest moment, Dragnea nu deține nici cea mai mică garanție că Tăriceanu și Toader vor accepta mult dorita OUG pe amnistie și grațiere.