Skip to content
Politică

Culisele unui eșec marca Orban. Vîlceanu: Ne-ar fi plăcut să fim mai mulți EXCLUSIV

justitiarul.ro

În contextul în care Partidul Național Liberal a încercat marți o desfășurare de forțe, în Piața Victoriei, care însă a sfârșit lamentabil, PSnews.ro a luat legătura cu una dintre figurile importante din principalul partid de opoziție.

CITIȚI ȘICum s-a făsâit mitingul PNL: doar 80 de oameni au fost prezenți

Deputatul de Gorj Dan Vîlceanu a încercat să spele rușinea formațiunii politice din care face parte și a explicat că adunarea parlamentarilor în Piața Victoriei nu se dorea a fi un miting, ci să le mulțumească protestatarilor pentru prezența lor masivă și constantă. 

Nu a fost un miting. A fost o acțiune prin care parlamentarii PNL și, mă rog, alți colegi, consilieri locali din București, au folosit acest prilej să vină în Piață acolo să mulțumească celor care sunt zi de zi acolo, care protestează pentru independența Justiției”, a subliniat național-liberalul.

Mai mult decât atât, viceliderul grupului parlamentar PNL a subliniat că nu au fost prezenți toți parlamentarii, printre care și el.

Nu, de exemplu eu nu am reușit să ajung pentru că eram într-un studio de televiziune la ora aia. Dar acțiunea asta a fost. Nu știu de ce s-a înțeles altfel, pentru că eu știam foarte bine ce se va întâmpla acolo. Era vorba doar de parlamentari și de alți colegi care au dorit să vină, a punctat Vîlceanu.

Întrebat dacă simpatizanții partidului nu au fost anunțați, deputatul a infirmat această idee, întrucât ”a fost o acțiune a parlamentarilor și a consilierilor”.

Ideea acestei adunări nu ar fi aparținut exclusiv liderului Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, ci ar fi fost discutată deschis, spune Vîlceanu: ”A fost o chestiune discutată în partid, nu a fost neapărat inițiativa domnului Orban, dar bineînțeles că toți liderii au consimțit asupra acestui lucru”. 

Totodată, ideea unui miting asemănător celui organziat de Partidul Social Democrat la începutul lunii iunie iese din discuție.

Noi nu avem discutate astfel de mitinguri și nu considerăm că, la momentul ăsta, trebuie să facem mitinguri în care să aducem oameni în București sau să procedăm cum am văzut că au procedat și cei din PSD. Nu e vorba despre asta, că nemulțumirea oamenilor nu trebuie falsificată de gesturi de care, până la urmă, nu e nevoie. Oamenii ies singuri în Piață să manifeste împotriva acestui Guvern și a acestei guvernări, în general (…) A fost un gest pe care parlamentarii, cu precădere, l-au făcut pentru a le mulțumi și a le arăta respectul oamenilor care protestează aproape zi de zi în Piața Victoriei, a afirmat miercuri vice-președintele grupului parlamentar.

Deși opinia publică și presa a comentat destul de tranșant manifestația de marți seară din Piața Victoriei, în fruntea căruia se afla Ludovic Orban, Dan Vîlceanu a spus scurt: ”Eu nu știu ce spun oamenii”. 

În încheiere, deputatul a ținut să ne asigure că scopul real acesteia – acela de a arăta oamenilor de la proteste că PNL este solidar cu ei – a fost atins și s-a arătat mulțumit.

E o acțiune reușită, în contextul în care țineți cont de scopul ei și nu încearcă nimeni sensul și scopul pentru care a fost făcută această acțiune. Da, dacă îl veți considera un miting, nu a fost o acțiune reușită, dar repet: nu a fost un miting, a fost o acțiune a parlamentarilor cu precădere pentru a le mulțumi și arăta respecul celor care protestează zi de zi. Asta e, suntem puțini parlamentari, ne-ar fi plăcut să fim mai mulți, dar atâția suntem acum, a concluzionat parlamentarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *