Skip to content
Societate

Culmea ipocriziei. Savonea și Marcu de la CSM vor să le ascundă averile soților folosindu-se chiar de ANI DOCUMENT

psnews.ro
" "

Judecătoarea Simona Marcu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi apropiată de preşedinta Consiliului, Lia Savonea, a propus modificarea legii ANI astfel încât averile soților judecătorilor să fie secrete, iar cele ale soților cu bunuri separate să scape de verificare. Modificarea legii o avantajează direct pe iniţiatoarea proiectului, judecătoarea Simona Marcu, despre al cărei soț, avocatul Gil Vasile nu s-ar mai afla câți bani câștigă din avocatură. Anul trecut, acesta a câștigat peste 430.000 de lei.

În cea de-a doua situație se încadrează Lia Savonea care, potrivit unor surse citate de Radio Europa Liberă, a făcut separaţie de bunuri de soțul său. În forma actuală, legea ANI nu prevede vreo excepţie privind separarea de bunuri între soţi.

" "
" "

Pe scurt, noile modificări la legea ANI privind modul de completare a declaraţiilor de avere şi a celor de interese au fost discutate și aprobate într-o Comisie a CSM, iar mai apoi au fost trimise la ministerul Justiției și la Comisia Juridică a Senatului. Surse din Ministerul Justiției ne-au declarat că au fost analizate aspectele semnalate de CSM privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANI.

La propunerea ca declaraţiile de avere şi de interese ale magistraților să fie publicate pe pagina de internet a instituţiilor doar 3 ani, ministerul Justiției a răspuns că „menținerea publicității declarațiilor de avere și de interese pe toată durata exercitării funcției cât și timp de trei ani de la încetare constituie un demers în direcția asigurării exercitării funcțiilor şi demnităților publice în condiții de transparență. De altfel, Strategia Națională Anticorupție pe perioada 2016 – 2020 stabilește la nivel de principiu accesul neîngrădit la informațiile de interes public şi al transparenței decizionale”.

La propunerea ca venitul soţului sau soţiei celui care depune declaraţia de avere să fie anonimizat, ministerul justiției a apreciat că propunerea „poate fi avută în vedere în contextul mai larg al unei modificări a întregului cadru legislativ referitor la domeniul integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice”.

O altă prevedere controversată priveşte posibilitatea ANI de a verifica un funcţionar privind averea dobândită doar pentru trei ani anteriori sesizării. În prezent, nu există o limită de ani pentru a verifica averea unui funcţionar public.

O altă prevedere specifică ridicarea pragului la 10.000 de euro sau echivalent în lei pentru care un funcţionar poate fi verificat de inspectorii ANI. Potrivit Ministerului Justiției, „o eventuală propunere de schimbare a întinderii valorii diferenței semnificative ar putea fi avută în vedere în contextul mai larg al unei modificări a întregului cadru legislativ referitor la domeniul integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, în care să fie implicați și reprezentanții Agenției Naționale de Integritate care, pe baza experienței acumulate în activitatea de evaluare, precum și a jurisprudenței, să poată exprima un punct de vedere”.

Mass-media a titrat că ANI verifică averea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, ca urmare a unei sesizări depuse de o persoană fizică.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *