Skip to content
Societate

Culturi de cannabis găsite la Arad. Mai multe persoane au fost reținute

aradon.ro

Mai multe culturi indoor de cannabis au fost descoperite în urma unor percheziții efectuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT Arad.

Potrivit unui comunicat de presă “din cercetări, a reieșit că bărbații ar fi cultivat plante de cannabis, în spații special amenajate, în județul Arad. În urma perchezițiilor, au fost ridicate și indisponibilizate 331 de plante de cannabis, 810 grame de masă vegetală uscată de cannabis, 700 de lei, ustensile destinate culturilor indoor de cannabis (saci cu îngrășăminte, bidoane cu fertilizatoare, lămpi pentru căldură, ventilatoare, transformatoare, tubulatură), râșnițe și cântare”.

Au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, emise pe numele bănuiților, care au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Arad, pentru audieri, fiind prezentați Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanța a admis propunerea de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate pentru trafic de droguri de risc și pentru stabilirea întregii activități infracționale”, a precizat comisarul șef de poliție Cosmin Popovici, șeful SCCO Arad.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției 6 de Poliție Rurală Beliu – I.P.J. Arad, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad, informează aradon.ro.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *