Skip to content
Societate

Cum a ajuns fasolea cu ciolan mâncarea tradițională de Ziua Națională: „Fasolea de dulce nu prea se cade în postul Crăciunului”

Inquam Photos /

De când și mai ales de ce a devenit fasolea cu ciolan un mod tradițional de sărbătorire a Zilei Naționale a României.  Hotnews a stat de vorbă cu Cosmin Dragomir, jurnalist specializat în gastronomie, și cu Adriana Sohodoleanu, doctor în sociologia practicilor alimentare.

Cosmin spune că fasolea este unul dintre ingredientele de bază ale bucătăriei rurale de iarnă de la noi, asta abia după ce am importat-o, pentru că fasolea nu este o plantă care crește în spațiul danubiano-pontic de prea mult timp.

„Că fasole n-am avut pe aceste plaiuri știe tot omu’. Avurăm mazăre, apoi am aclimatizat bobul (originar din zona mediteraneeană sau Asia Centrală), lintea (din Orientul Apropiat), fasole (din Americi) iar prima orezărie de la noi datează din sec. al XVIII-lea, în Banat.”

De asemenea, și partea cu afumătură am împrumutat-o din Europa Nordică, spune Cosmin. „De aici și toată vărzăraia cu afumătură specifică Ardealului, împreunarea cu fasolea e totuși de dată mai recentă.

Bașca, fasolea de dulce nu prea se cade în postul Crăciunului, așa că rămâne să ne întrebăm de unde și până unde obiceiul de a mânca fasole cu afumătură de Ziua Națională.”

El ne mai spune că răspunsul este unul destul de simplu și de dată recentă.

Pe 1 decembrie 2000, România sărbătorea Ziua Națională, dar și aniversarea ProTv-ului, prilej cu care postul de televiziune a lansat campania „Marea ciolaniadă” și, de la o marmită cazonă, Teo Trandafir servea cu zor ostașii patriei & alți doritori.

Strachina întinsă de vedeta TV a devenit, în foarte scurt timp, tradiție și obiceiul a fost clonat de cam toate administrațiile din țară. Să nu vă cruciți când o să vedeți pe TVR sau pe Antena 1 ceaune imense cu fasole aburindă împărțită la săraci.”

O tradiție inventată

Și Adriana Sohodoleanu ne confirmă acest lucru: „Meniurile tradiționale de sărbători, incluzând aici mai ales cel pentru Ziua Națională a României, sunt răspunsuri la situații noi prin asumarea unei referințe la situații vechi.

Poate părea o tradiție veche celor mai tineri, ceilalți își pot aminti însă că a apărut destul de recent, prin 2000. Ceaunul de fasole cu ciolan gătit public de 1 decembrie a devenit un simbol al acesteia și, deci, o tradiție reinventată prin preluarea și repetarea sa cvasiobligatorie la festivitățile oficiale, instituind, cum scrie antropologul Florin Dumitrescu, un mit culinar național ce își creează astfel propriul trecut.”

Cosmin ne amintește și că „ziua națională”, acest concept, este, istoric, recent și multe națiuni au fost întemeiate în secolul al XIX-lea. „Tot din acest motiv, mâncărurile naționale nu se înrudesc cu cele practicate din antichitate pe teritoriile respective. În cazul nostru, 1 decembrie a devenit Zi Națională abia în 1990 (înainte au fost cronologic: 24 ianuarie, 10 mai și 23 august).

Prin urmare nu putem vorbi decât de „tradiții” incipiente. Spre exemplu, caietul-agendă al Galeriilor Lafayette din 1940 ne propunea pentru meniul de 1 decembrie: prânz – tuslama, găină umplută și tort, iar la cină cârnați la grătar, varză călită și mere coapte.

Ne putem gândi că găina umplută e mâncare de sărbătoare, dar trebuie să ținem cont că în 1940, 1 decembrie a picat fix duminică. Dacă săpăm mai adânc în istorie, ajungem chiar în ziua faptei, în 1918, și aflăm că oamenii care au participat la Unire erau îndemnați să aducă „alimente de lipsă” și erau informați că „banchete şi mese comune nu vor fi”.

Dacă privim acest secol în ansamblu, observăm că 1 decembrie pică în postul Crăciunului și nu există nici o dezlegare. Prin urmare, într-o țară creștină și preponderent religioasă, mâncarea din această zi nu ar conține nici carne, nici pește, nici ouă, nici lactate.”

Articolul integral AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *