Skip to content
Politică

Cum a ajuns România rușinea Jocurilor Olimpice EXCLUSIV

În această perioadă în care întreaga planetă urmărește cu mare interes Jocurile Olimpice de la Rio, o serie de nereguli bat la ochi și sunt cu atât mai grave cu cât stau în fața performanței sporivilor noștri, câlcând în picioare ani întregi de muncă asiduă.

Sărim de la probleme ce țin de organizare – steaguri inobservabile pe blocul în care sunt cazați sportivii români, puse în umbră de afișele altor țări care au știut cum să se “branduiască” – până la umiliri crunte ale sportivilor, dându-li-se un echipament contrafăcut.

În fața performanței stă îmaginea, modul în care țara ta se prezintă în ochii lumii, iar România nu va putea urca prea curând pe podium la capitolul imagine.

Să ne uităm acum la omul care a dus România la Jocurile Olimpice de la Rio în cel mai mare colaps în care s-a aflat vreodată. Groparul acestei imagini de țară este nimeni altul decât Alin Petrache, șeful Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR), a cărui numire în funcție ridică multe semne de întrebare. Cel care, în ciuda sumelor preferențiale pe care le-a obținut COSR prin prisma unei “prietenii” (recunoscute, de altfel), nu reușește să aducă României un brand decent și nici sportivitor tratamentul pe care îl merită.

Groparul Alin Petrache

Alin Petrache ocupă din 2014 funcția de presedinte al Comitetului Olimpic Român (COSR). La acea dată, președintele Federației Române de Rugby a câștigat detașat în fața adversarilor săi, Octavian Bellu și Elisabeta Lipa. Și nu este de mirare această ascensiune spectaculoasă, în timpul guvernării Victor Ponta, dacă amintim faptul că rugbystul este fiul lui Adrian Petrache, membru al unei celebre triplete de afaceriști alături de Adrian Bittner si Dorin Cocoș, clan care controla o felie importanta din business-urile cu statul în perioada Adrian Nastase.

Relaţia de prietenie dintre Victor Ponta şi șeful COSR s-a repercutat pozitiv asupra forului olimpic român, care a avut un buget de trei ori mai mare în 2015 faţă de 2014.

„Pentru prima dată în istoria forului, bugetul a fost triplat. Am primit aproape 30 de milioane de lei pentru 2015. Poate a contat un pic că sunt un apropiat al premierului Victor Ponta. Dar banii i-am primit pe proiecte, nu pe vorbe”, a spus Alin Petrache, şeful COSR, pentru gsp.ro.

Cu alte cuvinte, guvernul Ponta a fost cât se poate de darnic cu COSR, dar se pare că nici această sumă specială, de 6,5 milioane de euro pentru Rio, nu a putut să facă diferența pe chestiuni de logistică. Ba mai mult, Alin Petrache a săpat și mai mult imaginea României, dezvăluirile apărute în ultima perioadă în presă extinzând cangrena din Sănătate și în domeniul Sportului.

România, perdantă la Jocurile Olimpice înainte să înceapă competiția

O primă bubă de imagine a apărut imediat după cazarea sportivilor. Alte țări cu un lot mai mic au reușit să facă spectacol prin steagurile afișate pe blocul unde locuiesc, în schimb echipa noastră a dispărut într-un con de umbră în cel mai filmat loc de pe planetă.

Potrivit tolo.ro, agenția de reputație care s-a ocupat de imagine este Brandient, care lucrează nu doar la București, ci și în Singapore și Kuala Lumpur.

Contactată de PSnews.ro, Daniela Ionescu, Expert Comunicare la COSR, a fost chestionată în legătură cu firma care s-a ocupat de campania de PR a României la Rio:

“Nu a fost o campanie propriu-zisă de PR. Așa se procedează înainte de plecarea la Jocurile Olimpice a echipei României. Dacă vă uitați pe site, cam la fel s-a întâmplat la toate edițiile. Deci, se face prezentarea echipei, prezentarea ținutei mai întâi, duoă care purtătorul de drapel primește drapelul cu care va defila la Jocurile Olimpice la festivitatea de deschidere – este practic procedura uzuală înainte de plecarea echipei olimpice la jocurile olimpice. În ceea ce privește chestiuni de re-branding, nu vă pot răspunde , colegii mei care s-au ocupat de această problemă sunt plecați din țară, la Jocurile Olimpice. Este vorba despre colegii mei de la Departamentul Marketing și colegul de la imagine”, ne-a declarat Daniela Ionescu.

Redacția PSnews urmează să trimită o solicitare în acest sens pentru a afla mai multe informații despre compania care s-a ocupat de brand-ul echipei noastre, precum și valoarea contractului încheiat cu această agenție.

Amintim, în treacăt, și un alt detaliu jenant cu care s-a confruntat România la Rio: TVR a comentat de la București festivitatea de deschidere, ca să taie costurile, iar echipa tehnică nu și-a permis nici echipamentul necesar, fiind nevoită să împrumute un cablu de la echipa cubaneză.

Petrache, maestrul contrafacerilor

Alin Petrache este un adevărat maestru al “contrafacerilor” dacă punem cap la cap seria dezvăluirilor apărute în ultima perioadă în presă.

În ceea ce se anunță a fi cea mai slabă participare la Jocurile Olimpice din ultimii 50 de ani, România a mers la Rio cu un echipament contrafacut, de o calitate îndoielnică. Echipamentul Kappa pe care sportivii îl folosesc în acțiunile oficiale (tricouri, bluze si treininguri oficiale) a cedat după doar câteva zile, conform jurnalistului Cătălin Tolontan. Echipamentul este produs de firma italiana Kappa, însă pe etichete apare numele unei alte companii: Sol’s Europe din Franta. COSR a ales această firma de echipament prin licitatie, totul fiind intermediat de compania Pax Creative. Reprezentanții Pax Creative au admis că Romania a mers la Rio cu un echipament oficial contrafacut, dar spun ca au aflat prea tarziu de această problemă.

Se pare că Petrache se ferește mult de “originalitate”, pentru că, potrivit unui articol al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație, este suspectat de un triplu plagiat. Astfel,“lectorul universitar doctor” este bănuit că ar fi plagiat în două articole și cartea “Sportul şi armata”, publicate între anii 2012 – 2013. Articolele, apărute în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, conţin, aproape integral, fragmente preluate cuvânt cu cuvânt de la alţi autori, fără ghilimele şi note de subsol. Iar în carte, zeci de pagini sunt copiate după aceeaşi metodă.

Vorbim, așadar, despre un personaj care ridică multe semne de intrebare, atât din punctul de vedere al deontologiei profesionale, cât și al competenței, un personaj care, ajuns în fruntea Comitetului Sportiv Român, conduce delegația României în cel mai important moment al ei.

Iar această rușine pe care a adus-o țării din perspectiva logisticii nu trebuie să rămână fără niciun fel de reacție. Astfel, se impune demisia acestui personaj din fruntea COSR.

1 comentariu la “Cum a ajuns România rușinea Jocurilor Olimpice EXCLUSIV

  1. Ce importanta are ca sportivii romani nu iau medalii? Se plimba famiglia lui Uta Lipa prin Brazilia pe banii statului? Se plimba. Asta este important.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *