Cum a ajuns statul să plătească 3 miliarde de euro pe boli inventate

Sursa foto: Pexels

Statul nu indexează pensiile cu 330 lei, dar plătește 3.000.000.000€ sporuri pentru boli inventate. Newsweek a calculat că sumele plătite bugetarilor pentru condiții grele de muncă sunt mai mari decât indexarea pensiilor care a fost anulată la 1 ianuarie 2025.

La 1 ianurie 2025, indexarea pensiilor a fost anulată. Pensiile ar fi trebuit să crească cu 12%, așa cum scrie în Legea pensiilor, care a intrat în vigoare la 1 septembrie.

Guvernul a anulat indexarea pensiilor spunând că nu are bani. Ar fi fost nevoie de un efort bugetar de 1,7 miliarde de lei pe lună pentru creșterea pensiilor cu 12%. Într-un an, s-ar fi cheltuit de la buget pe indexarea pensiilor în jur de 4 miliarde de euro.

3.000.000.000 euro este suma pe care statul o dă, anual, bugetarilor sub formă de sporuri pentru boli pe care aceștia nu le au.

Un calcul arată că, guvernul ar putea găsi banii pentru creșterea cu 12% a pensiilor, dacă ar opri acordarea sporurilor pentru bugetari.

Majoritatea covârșitoare (dacă nu chiar toți) a bugetarilor primesc fie spor de antenă, fie spor pentru condiții vătămătoare de muncă. Amândouă sporurile sunt doar o șpagă mascată din bani publici oferită angajaților de la stat.

Evident că, într-un birou, viața unui funcționar nu poate fi pusă în pericol nici de antenele care sunt pretutindeni în orașe și nici de praful, lumina proastă din camere sau de „radiațiile” de la ecranul computerului (așa sunt explicate „condițiile vătămătoare de muncă”).

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a și declarat, miercuri la Digi24, că sporul de antenă de 15% pentru expunerea la radiații trebuie complet eliminat.

Alți miniștri au arătat că sporul pentru condiții vătămătoare se acordă pentru că bugetarii vin la muncă. Cu toate acestea, sporurile se plătesc în continuare.

Newsweek scrie de 5 ani despre aceste sporuri acordate nemeritat.

Legea spune că aceste sporuri de antenă sau pentru condiții vătămătoare de muncă se acordă în cuantum de maxim 15%. Așa că, toți bugetarii primesc procentul maxim – 15%. Sumele sunt amețitoare.

Spre exemplu, ministerul muncii a plătit, în 3 ani, suma de 174 de milioane de lei sporuri pentru condiții vătămătoare de muncă și confidențialitate acordate în aparatul central al Ministerului Muncii și în șapte instituții subordonate. Detalii mai jos:

Newsweek a scris că la Avocatul Poporului, directorul cel mare, care își desfășoară activitatea în cele mai bune condiții, care are mașină la scară, biroul cel mai mare și secretară, primește 2.500 de lei spor de condiții vătămătoare de muncă. Acum, sporul s-a redus la 1.500 lei.

În 2023, guvernul Ciolacu a decis să limiteze sporurile de antenă și pentru condiții vătămătoare de muncă ale bugetrilor la 1.500 lei pe lună. Doar câțiva șefi au pierdut câteva sute de lei din aceste sporuri care erau, în general, de sub 1.500 lei.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: