Skip to content
Politică

Cum a atras USR fonduri ilegale de la bugetul de stat. Motivarea instanței în procesul contractelor de subînchiriere DOCUMENT

Inquam Photos / Manases Sándor

Uniunea Salvați România a pierdut procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă, prin care a contestat confiscarea sumei de 30.422 de lei obținută în urma subînchirierii spațiului partidului către birourile parlamentarilor useriști. Totodată, AEP a constatat, în urma controalelor contabile la sediul partidului, că USR a mai plătit din banii statului și peste 9.183 de lei comision unei firme imobiliare pentru a-i găsi spațiul în care astăzi își are sediul pe Bulevardul Aviatorilor, ceea ce reprezintă o altă încălcare a legii. 

PS News vă prezintă în exclusivitate motivarea instanței în acest proces pierdut de USR și modul în care partidul lui Dan Barna a încălcat conștient legea de mai multe ori, doar pentru a se abona la banii statului și pentru a-și umfla buzunarele în campania electorală din contracte de subînchiriere. 

Documentul ajuns în redacția PS News descrie întreaga poveste a contractele de subînchiriere de la sediul USR, cu explicațiile judecătorilor de la Tribunalul București care au judecat cauza. Mai exact, Dan Barna și colegii săi „fără penali”, apărători ai justiției, au încălcat legea cu scopul de a obține subvenția parlamentarilor pentru birourile din teritoriu. USR a închiriat sediul din Bd. Aviatorilor de la o societate comercială, apoi l-a subînchiriat parlamentarilor săi pentru a pune mâna ilegal pe subvenția primită de parlamentari de la bugetul de stat pentru birourile din teritoriu. 

În primă instanță, USR a depus plângere la Judecătoria Sector 1 pentru a obține anularea sancțiunilor aplicate de AEP, dar judecătorii din primă instanță le-au dat câștig de cauză celor de la AEP. Ulterior, USR a făcut apel la Tribunalul București.

USR cunoaște atât de puțin legea încât n-a fost capabil s-o înțeleagă nici pentru activitatea sa, iar mai departe, în fața instanței, a făcut apel invocând motive demne de un protestatar în Piața Victoriei: „Ca motive de nelegalitate a aceluiași proces verbal, petenta a invocat faptul că acesta nu cuprinde locul săvârșirii contravenției, nu este semnat de către contravenient sau de către un martor, aspecte care atrag, în opinia sa, nulitatea absolută”, se arată în documentul obținut de redacția PS News

AEP, intimata în apelul depus de USR la Tribunalul București, s-a apărat și a precizat că useriștii au încălcat prevederile legii de două ori: „Prin urmare, fondurile pe care le-a obținut din această subînchiriere nu sunt fonduri legale și nu puteau fi obținute potrivit art. 16 alin. 1 din lege. Vizavi de folosirea subvenției de la bugetul de stat pentru plata acelui comision de intermediere a închirierii, deci pentru comisionul agenției imobiliare, este o plată care nu se putea plăti din subvenția de la bugetul de stat”, se arată în motivarea instanței, prezentată de redacția PS News

Tribunalul București precizează că USR a închiriat spațiul de la o societate comercială – Societatea Ludic Organization Of Various Environments – , pentru care a plătit un comision unui agenții imobiliare – Intermedias SRL –  în valoare de 9.183 lei, ceea ce este ilegal. „Instanța a apreciat că plata comisionului de intermediere nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele limitativ prevăzute de textul anterior redat.” Numai că în contractul de închiriere, societatea comercială a permis doar subînchirierea către birourile parlamentare sau alte filiale USR, tocmai pentru ca „fără penali” să poată să sustragă ilegal banii statului. 

Tribunalul București a menținut decizia Judecătoriei Sector 1 și a respins apelul USR, arătând că este interzisă subînchirierea spațiului unui partid politic către birourile parlamentare atunci când spațiul a fost închiriat de la o societate comercială. Un partid politic ar putea să facă asta doar dacă ar avea închiriat spațiul de la autoritățile administrației publice locale. Prin urmare, sumele obținute de USR prin subînchirierea spațiului către birourile parlamentarilor sunt ilegale. În procesul verbal s-a constatat că USR ar fi obținut în anul 2017, prin contracte de subînchiriere către birourile parlamentarilor, suma de 30.422 de lei. 

Fapta de subînchiriere a spațiului către birourile parlamentare „constituie contravenție”, menționează instanța, și se sancționează cu amendă de la 10.000 de lei la 25.000 de lei. În speța USR, „s-a aplicat sancțiunea avertismentului și s-a propus confiscarea de la contravenient a sumei 30.422,00 lei.”

Totodată, Tribunalul București a menținut decizia judecătorilor din primă instanță și în privința comisionului către agenția imobiliară, precizând că a fost achitat ilegal din banii statului și Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale nu prevede astfel de cheltuieli, ce puteau fi achitate din alte sume (cotizații, împrumuturi etc). 

În privința sumei plătite către o agenție imobiliară, USR risca o altă amendă cuprinsă între 15.000 de lei și 50.000 de lei pentru încălcarea legii, dar s-a dispus avertisment și „confiscarea de la contravenient a sumei de  9.183,00 lei.”

Deci autoritățile statului nu au fost deloc dure cu Uniunea Salvați România, pentru a acuza vreun joc de culise, ba chiar au aplicat minimul posibil când au constatat ilegalitățile din contabilitatea partidului condus de Dan Barna. 

Dar atunci când judecătorii și autoritățile statului scot la iveală ilegalitățile săvârșite de USR, „fără penalii” ies la atac și consideră că judecătorii au fost „pesediști”, după cum acuză aceștia judecătorii de la Tribunalul București, în ședințele de la sediul partidului, potrivit unei înregistrări prezentate de PS News aici. 

Chiar și după confiscarea acestor sume de bani, Uniunea Salvați România a continuat să funcționeze cu contracte de subînchiriere, recunosc chiar useriștii în ședința de la partid. S-a renunțat la contractele de subînchiriere aplicate de USR abia în anul 2019. USR a continuat să atragă ilegal banii statului, din subvenția primită de parlamentari pentru birourile din teritoriu, chiar și după ce AEP le-a spus că este ilegală subînchirierea.  

Tribunalul București a respins apelul USR în septembrie 2019. Decizia magistraților ne demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că USR, partidul condus de Dan Barna, încalcă legea pentru a pune mâna pe banii statului, apoi seara se visează protestatar în Piața Victoriei pentru a apăra justiția din România. Și pentru a-și ascunde activitățile ilegale, USR strigă disperat că alții sunt „penali”. O oglindă n-ar strica la sediul USR plătit cu bani obținuți ilegal de la bugetul statului. 

Puteți citi AICI documentul integral

 

3 comentarii la “Cum a atras USR fonduri ilegale de la bugetul de stat. Motivarea instanței în procesul contractelor de subînchiriere DOCUMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *