Cum a fost păcălită de cămătari o familie din Mureș. A pierdut o sumă uriașă pentru o datorie de 6.000 de lei

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Mai multe persoane din Mureș au fost condamnate pentru că dădeau bani împrumut cu dobânzi foarte mari. Oamenii erau obligați să le dea în schimbul datoriilor alocațiile, ajutoarele sociale sau chiar indemnizațiile de creștere a copiilor.

Doi frați din orașul Ungheni (Mureș) au fost condamnați pentru comiterea infracțiunii de camătă, fiind acuzați că,  în perioada februarie 2016-august 2020, au dat în repetate rânduri sume de bani ȋmprumut cu dobândă.

Alături de aceștia a mai fost judecată o femeie care este acuzată că îi ajuta în activităţile de cămătarie practicate. Nu este un caz singular, în trecut au mai fost condamnate persoane din aceeași localitate pentru fapte similare.

La inculpaţi apelau persoane sărace pentru a ȋmprumuta, la nevoie, diverse sume de bani. Cămătarii percepeau dobânzi cuprinse, de regulă, ȋntre 50%-100% din sumele ȋmprumutate. Când le dădeau sume mai mari, aceștia mergeau cu oamenii la un birou notarial din oraşul Ungheni, unde persoanele vătămate ȋi ȋmputerniceau pe inculpați să le ridice ajutoarele sociale, pensiile, alocaţiile pentru copii sau chiar indemnizaţiile de maternitate sau de creştere a copiilor.

„Conform numeroaselor declaraţii din cauză, ȋn situaţia ȋn care persoanele ȋmprumutate nu plăteau la timp sumele de bani ȋmprumutate şi dobânzile, cei trei inculpaţi apelau şi la metode de intimidare sau chiar acte de agresiune asupra persoanelor ȋmprumutate”, se arată în rechizitoriu. Inculpaţii au profitat de niște familii aflate la limita subzistenței.

Pe 13 martie 2024, Judecătoria Târgu Mureș i-a condamnat pe inculpați. Unul dintre frați a primit 3 ani şi 2 luni închisoare cu executare. Instanța a fost mai blândă față de fratele său care a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar cu suspendare.

Față de cei doi s-a dispus și confiscarea sumelor date cu titlu de împrumut, și a dobânzilor obţinute din sumele de bani împrumutate. În schimb, femeia, care era complicele acestora, a fost condamnată la 2 ani şi 6 luni închisoare, tot cu suspendare. Decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: