Ministrul român al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că a reuşit să-l convingă pe omologul său austriac, Gerhard Karner, că România este pregătită să intre în Schengen şi terestru, nu doar aerian şi maritim, schimbând complet regulile jocului. Predoiu şi-a amintit că, într-o primă fază, ministrul Karner a fost „puţin surprins” întrucât „se aştepta la un alt tip de abordare”. Ministrul român de Interne a mai spus că a rămas prieten cu Karner şi că şi-au făcut invitaţii de vizite reciproce, chiar şi cu „maşina, ca să vadă cum e frontiera”.
„Prima întâlnire cu omologul austriac a fost interesantă, pentru că acolo am schimbat complet regulile jocului împreună şi îmi aduc aminte că ministrul Karner a fost puţin surprins în primă fază, se aştepta la un alt tip de abordare, la o abordare, hai să spunem punitivă, bazată pe reproş, se aştepta la acelaşi discurs legat de faptul că îndeplinim condiţiile şi nu suntem acceptaţi. Am deschis linii de discuţie privind interesele noastre economice, adică în perspectivă am arătat că e important să rezolvăm acest dosar şi în perspectiva economică”, a declarat ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, la Antena 3 CNN.
Oficialul român a spus că omologul său austriac a fost „surprins, într-o primă fază” şi că a aşteptat să vadă „dacă e doar vorba de un discurs de introducere protocolar”, dar că, „pe măsură ce a avansat discuţia, s-a deschis (n. red. ministrul asutriac) din ce în ce mai mult”
„Am convenit câteva lucruri de care ne-am ţinut”, a explicat Predoiu.
Ministrul de interne a mai spus că a existat „un moment foarte delicat în Slovenia, la Brdo”, la un forum al miniştrilor de Interne din Europa Centrală şi de Est, în care a avut o întâlnire trilaterală cu Austria şi Bulgaria.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News