Cum a reușit Primăria Băile Tuşnad să scape de urșii gunoieri

urs flickr
Sursa foto: flickr

16 containere de deșeuri cu protecție anti-urs vor fi montate la Băile Tuşnad pentru ca animalele să nu se mai poată hrăni și astfel să renunțe la obiceiul de a vizita orașul. De ani buni, autoritățile locale iau măsuri pentru a scăpa de atacul urșilor, reușind să scadă numărul alertelor pentru urs de la 240 în 2021, la 85 în 2022 și la numai 6 anul trecut

Într-o perioadă în care urșii își fac tot mai mult prezența în zonele urbane, ajungând chiar și în zonele de șes, cum s-a întâmplat în martie în Ploiești și mai recent, în această lună la Ciolpani, la doi pași de București, există edili care cu sprijinul unor ONG-uri reușesc să pună în practică măsuri care să combată eficient vizitele acestor animale în zonele locuite. De exemplu, mai multe containere de deșeuri anti-urs, produse şi testate în Slovacia, vor fi amplasate în staţiunea Băile Tuşnad, acestea fiind achiziţionate în cadrul unui proiect-pilot care se derulează în localitate şi care a fost iniţiat de WWF România.

„Ieri au ajuns în orașul nostru mai multe tipuri de recipiente de deșeuri anti-urs, fabricate și testate în Slovacia, care, dacă sunt folosite în mod corespunzător, țin deșeurile inaccesibile pentru urși. Într-o primă rundă de testare am reușit să achiziționăm un total de 16 containere de deșeuri din 5 modele diferite, pentru care instrucțiunile de utilizare vor fi comunicate în următoarele săptămâni, urmând ca acestea să fie puse în funcțiune în cursul lunii mai. Recipientele în valoare de 57.000 de lei au fost achizişionate prin finanțarea oferită de WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) în cadrul Proiectului-Pilot 100% Siguranță pentru oameni – protecție pentru urși ce îți propune să transforme Băile Tușnad în primul oraș bear-smart din România și un model pentru întreaga Europă”, a publicat instituția pe Facebook.

Coordonatorul echipei de lucru în cadrul acestui proiect, biologul Imecs Istvan, a explicat că astfel de containere sunt folosite în Parcul Naţional Tatra, din Slovacia.

„Este, practic, un proiect, putem zice local, la nivelul Slovaciei şi Cehiei, unde au testat nişte containere, pubele, coşuri, de diferite dimensiuni, timp de doi ani, cu urşi, aceeaşi specie ca şi la noi, deci nicio diferenţă. Şi au început să fabrice aceste containere pentru comunităţile din zona Parcului Naţional Tatra. Au fabricat sute şi sute de containere, le folosesc inclusiv în parc şi în comunităţile din jurul parcului. (…) Un lucru ştim sigur că sunt anti-urs, sunt rezistente şi pot fi folosite în zone unde sunt urşi, pentru că urşii nu vor avea acces la hrană, la deşeuri”, a precizat Imecs Istvan.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: