Skip to content
Editorial

Cum a tranșat moțiunea alegerile prezidențiale. Iohannis a dat șah mat USR

Strategia lui Klaus Iohannis de a dărâma guvernul Dăncilă înainte de prezidențiale a reușit. Iohannis fusese acuzat mai direct sau mai voalat de voci din USR de pactizarea cu PSD. Că situația unui “guvern sac de box” în campanie i-ar fi convenit președintelui, lăsându-i în mod intenționat pe liberali în Opoziție, pentru ca astfel guvernarea să nu-i afecteze negativ campania.

Iohannis a întors însă masa și l-a lăsat pe Barna fără temă de campanie. Barna intenționa să-i deconteze lui Iohannis prezența PSD la guvernare, prin trei guverne investite chiar de președinte, acuzând că, de fapt, președintele a mimat opoziția la PSD.

Teza a fost testată de Barna la europarlametare: un vot de revoltă împotriva vechii clase politice, care este toată o apă și-un pământ, sunt toți complici.

Fără tema asta, Barna nu mai are muniție serioasă în campanie, degeaba se rățoiește că el va fi un președinte implicat, full time, dând de înțeles că Iohannis este absent. Absent-neabsent, Iohannis a livrat ce voiau românii, plecarea lui Dăncilă. Barna va afla pe pielea lui un adevăr simplu: românii merg cu câștigătorul, cu cel care proiectează putere. Iohannis a învins PSD-ul, Barna a stat pe margine și a chibițat despre alegerile anticipate. Iar lumea nu a gustat slăbiciunea lui. Dacă spunea ferm ”eu vreau și pot, și o să vă demonstrez că o să-i dau jos pe pesediști, iar apoi vom guverna profesionist”, era altă poveste.

Timing-ul a fost, însă, cheia reușitei. Dacă Dăncilă cădea la începutul lui septembrie, liberalii, forțați să intre la guvernare, ar fi putut fi pentru Iohannis o piatră de moară în campanie. Sau, la fel, dacă lăsau un guvern Dăncilă interimar, liberalii și Iohannis ar fi arătat slăbiciune.

Acesta ar fi fost un risc major, coroborat cu o eventuală creștere în sondaje pentru Barna și, implicit, o scădere a lui Iohannis aflat alături de liberali la putere. Acesta era sensul insistenței cu care Barna îi invita pe liberali să formeze guvernul singuri, iar USR fără miniștri, din Parlament, să foarfece guvernarea liberală și să-i rupă procente lui Iohannis. Însă șeful USR, cu toate eforturile jurnaliștilor care în trecut îi serveau pe Kovesi și Coldea, nu a crescut nici măcar la scorul USR din mai.

Dată fiind situația, Iohannis a înțeles că nu mai riscă nimic cu un guvern liberal la Palatul Victoria. Și a dat lovitura exact în debutul campaniei. Dimpotrivă, Iohannis și PNL au punctat decisiv la nivel de imagine, sunt pe val, ei sunt cei care au dărâmat guvernul așa cum au spus apăsat de o lună. Barna și Ponta s-au jucat cu declarațiile, iar acum orice încercare de a se lipi de victoria de la moțiune aduce câștiguri nesemnificative.

Câștigând simbolic moțiunea, Iohannis a câștigat de fapt “avant la lettre” alegerile prezidențiale. Pentru plăcerea jocului, rămâne de văzut doar cine va avea plăcerea sa fie bătut de Iohannis în turul 2.

Împreună cu președintele, al doilea câștigător este Ludovic Orban, care după câștigarea moțiunii a stins orice posibilă voce critică din PNL la adresa lui. Orban va guverna cel puțin un an, până în noiembrie 2020. Este cel mai riscant pariu pe care l-a făcut în cariera sa politică. Dacă îi reușește și face performanță, poate guverna până în 2024.

2 comentarii la “Cum a tranșat moțiunea alegerile prezidențiale. Iohannis a dat șah mat USR

  1. Atît de obositoare a devenit aceasta campanie căci am obosit trece nu trece moțiunea acum dom Orban va fi acceptat sau nu …Adevarul e ca vom vota iarăși pe cel mai puțin rau caci incredere nu avem în nimeni .Singura care imi inspira un gram de.speranta pentru mine este dom RAMONA IOANA BRUSSEL..Dar cum stiu ca are puține șanse ma mai gîndesc

  2. Cei ce-au guvernat 30ani indiferent ca sant psd,alde,udmr ori pnl,pmp asa cum se vede ..adica falimentar ..si au citit cele 10puncte din programul DB si cel de guvernare usrplus au motive reale sa-l atace pe toate caile.Firesc sa inventeze fraude si scheme celor ce singuri au facut o opozitie reala in actuala legislatura si n-au avut nevoie de imunitate in nici-o împrejurare. Sant convins ca romani ce vor o tara UE dupa reguli si legi europene plina de moralitate,verticalitate stiu ca trebuie sa inceapa de undeva. Iar un partid nou,tanar si care nu a fost erodat la guvernare, este cel mai buna ocazie altfel ce credibilitate sa ai daca 3decenii ai gestionat un dezastru economic si moral speciali si imunitati in societate,institutii..!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *