Skip to content
Politică

Cum a vrut fostul șef SRI să-l scoată din joc pe Iohannis înainte de prezidențialele din 2014

moldovanpolitics.com

Horia Georgescu, fostul șef al Agenției Naționale de Integritate (ANI), a dezvăluit că fostul director SRI, George Maior, a făcut presiuni asupra ANI pentru a solicita ÎCCJ devansarea termenului de judecată în dosarul de incompatibilitate deschis pe numele lui Klaus Iohannis (foto), astfel încât procesul să înceapă înainte de alegerile prezidențiale din 2014 și să influențeze, astfel, rezultatul votului.

”Au fost discuții și abordări punctuale. (…) Au fost presiuni imperative care pot fi încadrate și altfel”, a spus Horia Georgescu într-un interviu acordat publicației Newsweek România.

Fostul șef al ANI a precizat că Iohannis a fost ”un caz special” pentru George Maior, despre care discuta des.

”(Mi-a spus – n.r.) că s-a trimis o sesizare. Exact în aceeași zi în care Klaus Iohannis era propus vicepremier. Ulterior, m-a abordat și am discutat pe tot parcursul dosarului, inclusiv când acesta s-a aflat pe rolul instanței. (…) Nu mi-a spus care a fost declanșatorul sesizării. Cred că alte instituții pot da răspunsul la această întrebare”, a adăugat Georgescu.

Întrebat de ce a acceptat aceste presiuni, fostul șef al ANI a răspuns că discuta nu cu un amic, ci cu directorul SRI, mai ales pe chestiuni inter-instituționale.

”Cred că mi-a fost și teamă, într-adevăr, în anumite momente. Mai ales dacă îmi aduc aminte că, la un moment dat, chiar lângă șemineul din biroul său de director al SRI, Maior mi-a spus că “încalc legea” dacă nu dau curs cererilor lui. Când voia, Maior apăsa cu toată greutatea funcției sale pe pârghiile și oamenii de care avea nevoie”, a mai spus Horia Georgescu.

Fostul șef al ANI a vorbit și despre întâlnirea ulterioară cu Klaus Iohannis, după alegerile din 2014, lăsând de înțeles că președintele ales i-ar fi reproșat scoaterea dosarului în campania electorală.

”O singură precizare doresc să fac raportat la convingerea pe care o am în prezent: Președintele ales la acea dată de puțin timp a fost profund dezinformat în ceea ce mă privește”, a afirmat Horia Georgescu.
Puteți citi interviul integral aici.

Raportul Comisiei SRI

Comisia parlamentară de control SRI a redactat un raport, în care se susţine că fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, folosea dosarele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pentru a influența viața politică.

”În mod cert și fără echivoc, domnul George Maior a mințit la audieri cu privire la relația instituțională și personală avută cu fostul șef al Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu”, se arată în acest raport, potrivit Newsweek România.

”Din datele rezultate în urma audierilor, precum și din probele depuse la Comisie, putem concluziona că domnii George Maior și Horia Georgescu au dezvoltat o relație personală, prin întâlniri săptămânale, la care se abordau direcții de colaborare între instituțiile conduse de cei doi, precum și alte subiecte cu caracter politic, formal sau informal”, se susține în document.

Potrivit raportului, ”discuțiile private dintre George Cristian Maior și Horia Georgescu erau legate de parlamentari, miniștri, persoane cu funcții de conducere și putere de decizie în stat cu privire la sesizările înaintate de SRI, care să aibă drept consecință influențarea parcursului politic și/sau a vieții publice.”

De asemenea, șeful Comisiei parlamentare de control a SRI, Claudiu Manda a declarat că protocolul încheiat de SRI și ANI este ilegal.

„Raportul se numește : Raport privind folosirea Serviciului Român de Informaţii şi Agenţiei Naţionale de Integritate de către domnul George Maior în scopuri politice. Cuprinde câteva capitole la care doresc să fac referire, în primul descrie mecanismul de funcţionare dintre SRI şi ANI care este, în opinia comisiei, unul ilegal şi o să explic pe scurt. Legea de înfiinţare a SRI este din 1991, Legea de înfiinţare ANI este din 2007. În 2007 scrie că ANI se poate sesiza fie din oficiu, fie pe baza unei reclamaţii, nu scrie nicăieri că ar trebui să fie informată de un serviciu secret, intern, extern, serviciu militar, etc. Sigur că a început să funcţioneze această relaţie după ce domnul Horia Georgescu a ajuns preşedintele ANI. Încă un lucru care este surprinzător este că toate documentele care plecau de la SRI plecau sau treceau şi pe la Direcţia juridică pentru o viză juridică, toate documentele sau toate notele care au plecat de la SRI către ANI nu au trecut niciunul dintre ele pe la Direcţia juridică, deşi făceau referire la articolele din lege încălcate sau posibil de a le fi încălcat cei care au făcut obiectul sesizărilor”, a precizat Claudiu Manda.

Condamnarea lui Georgescu

Fostul şef al ANI Horia Georgescu a fost condamnat, în februarie anul trecut, de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu executare în dosarul privind despăgubirile de la ANRP.

În acest dosar, procurorii DNA au dispus, în 9 aprilie 2015, trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi a patru persoane care aveau calitatea de experţi evaluatori autorizaţi. Astfel, au fost trimişi în judecată foştii deputaţi Marko Attila şi Theodor Nicolescu, fostul preşedinte al ANI Horia Georgescu, Ingrid Zaarour, Mihnea Remus Iuoras, Ingrid Luciana Popa-Mocanu, Remus Virgil Baciu si Constantin Catalin Canangiu. De asemenea, au fost trimişi în judecată expertii evaluatori Gheorghe Visoiu, Alexandru-Florin Hanu, Neculai Nistor si Dorin-Cornel Drula.

Procurorii spun în rechizitoriu că cei 12 inculpaţi au produs un prejudiciu de 84.588.304 de euro.

La ultimul termen al procesului, fostul şef al ANI Horia Georgescu a spus că este nevinovat.

„După aproape trei ani, s-a finalizat prima faza a procesului penal în care am fost acuzat de DNA pentru abuz în serviciu, deoarece am votat rapoarte de evaluare supraevaluate, care nu respectau Standardele Internaţionale de Evaluare, deşi acestea fuseseră întocmite de experţi autorizaţi. Prejudiciul comunicat mediatic şi constatat de specialişti ai DNA în anul 2015 a fost estimat la 80 milioane euro. Am fost arestat preventiv timp de patru luni în mod abuziv şi nejustificat. Niciunul din cei peste 40 de martori audiaţi nu a declarat că am încălcat vreo dispoziţie legală sau că am acţionat cu interes pentru a favoriza persoane pe care nu le-am cunoscut niciodată. Experţii numiţi de instanţă spun că nu există prejudiciu, probele dovedesc că am respectat legea. Aştept că judecătorul să îmi facă dreptate”, a scris atunci Horia Georgescu pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *