Skip to content
Puterea Știrilor Video

Cum am ratat banii europeni pentru industria semiconductorilor. Economist american: UE a propus un program, dar România nu s-a încadrat în termenul limită

youtube/ captura

Economistul american Angelos Angelou a dezvăluit, în exclusivitate la Puterea Știrilor, că România putea începe deja să dezvolte industria semiconductorilor cu fonduri europene, însă a ratat termenul limită pentru accesarea fondurilor europene destinate acestui sector.

„Am avut o întâlnire cu ministrul Economiei (n.r. – Florin Spătaru) și am vorbit despre un program pe care Uniunea Europeană l-a propus, dar România nu s-a încadrat în termenul limită. Sunt, însă, sigur că aceste fonduri vor fi din nou disponibile, iar România va putea aplica la ele și se va dezvolta în industria semiconductorilor”.

În iunie 2022, ministrul Economiei, Florin Spătaru, anunța că România poate deveni un jucător important pe piaţa producţiei de semiconductori, prin atragerea de fonduri europene.

El a participat atunci la conferinţa „Securizarea lanţurilor de aprovizionare cu semiconductori şi metale rare la nivelul Uniunii Europene. Cum ar putea România să valorifice acest context?”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

„Industria electronicii şi dependenţa UE de materii prime reprezintă idei care preocupă Uniunea Europeană. România a făcut câţiva paşi timizi la început pentru asigurarea acestor lanţuri de aprovizionare, dar începem să devenim jucător important în UE în acest domeniu, pentru că avem avantaje incontestabile, suntem o ţară cu o independenţă energetică mai mare decât alte ţări UE, avem materii prime absolut necesare pentru dezvoltarea acestor tipuri de ecosisteme. Am finalizat procesul de selecţie şi transmitere către Comisia Europeană a companiilor eligibile care să participe la programul finanţat prin PNRR în valoare de 500 de milioane de euro şi suntem activi în discuţii pentru proiectul iniţiat în februarie, în valoare de 43 miliarde de euro, pentru dezvoltarea ecosistemelor semiconductorilor, din care România vrea să atragă o parte importantă”, a precizat ministrul.

În fembruarie 2022, Uniunea Europeană anunța că intenționează să investească aproape 42 de miliarde de euro în industria semiconductorilor, într-o încercare de a-și reduce dependența de Asia în acest sector strategic în care continuă să existe o criză de aprovizionare.

Consultanță pentru antreprenorii străini din SUA

Expert în dezvoltare economică și antreprenoriat, Angelos Angelou oferă servicii de consultanță antreprenorilor străini care vor să-și dezvolte o afacere în Statele Unite ale Americii.

„Știu prin ce trece un antreprenor începător străin care vine pentru prima dată pe piața din Statele Unite și nu cunoaște pe nimeni. Așa că venim cu asistență gratuită legală, spații, îi ajutăm cu deschiderea conturilor la bănci, să-și ia permisele de conducere, să-și cumpere o mașină, un apartament. Ne asigurăm că au toate cele necesare pentru a se marketa singuri, ne implicăm în promovarea afacerii găsindu-le clienți, tehnologie și investim un milion de dolari, capital, în fiecare dintre companiile pe care le avem în portofoliul nostru”, precizează Angelos Angelou.

„Să începi o afacere este ușor, să o dezvolți este greu, este o provocare. Astăzi, avem 33 de companii în portofoliul nostru care s-au dezvoltat până la 148 milioane de dolari, așa că programele noastre au foarte mult succes”, adaugă omul de afaceri american.

Cine este Angelos Angelou

Economistul american Angelos Angelou este un om de afaceri de succes și fondator și director executiv al AngelouEconomics și International Accelerator.

AngelouEconomics este o companie de consultanță de top în dezvoltare economică din SUA, cu o listă impresionantă de clienți atât din sectorul privat, cât și din sectorul public. Compania a elaborat peste 600 de strategii de dezvoltare economică pentru clienții săi, însumând investiții de aproape 22 de miliarde de dolari în întreaga lume.

International Accelerator (IA), cu sediul în Austin, Texas, se focusează exclusiv pe antreprenorii născuți în străinătate care doresc să lanseze startup-uri de tehnologie (dar nu numai) pe piața din SUA. Companiile din portofoliul IA sunt evaluate astăzi la peste 550 de milioane de dolari.

Înainte de a începe AngelouEconomics, Angelos a petrecut aproape 12 ani la Camera de Comerț din Austin, Texas, SUA, în calitate de vicepreședinte pentru dezvoltare economică, timp în care a plasat peste 22 de miliarde de dolari în proiecte de investiții de capital (de la semiconductori la asistență medicală, energie și data center, inclusiv clienți de minerit Bitcoin din întreaga lume). Bilanțul său de realizări include atragerea a 26 de miliarde de dolari în investiții de capital și alte 19 miliarde de dolari în investiții ulterioare și crearea a peste 285.000 de locuri de muncă directe și indirecte. Lista companiilor recrutate include IBM, Apple, Samsung, Motorola, AMD, Cypress Semiconductor, Applied Materials, Tokyo Electron și Sematech.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *