Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, după consultările cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare, că există premise ca „în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor”. Negocierile între partide continuă duminică după-amiază.
„Sunt optimist ca, imediat după votarea preşedinţilor celor două camere, să fiu în situaţia să fac o desemnare pentru poziţia de prim-ministru”, a declarat Klaus Iohannis.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică, după o şedinţă a BPN al PNL, că a primit un mandat pentru finalizarea negocierilor în aşa fel încât premierul să fie propus de PSD. La rândul său, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că vor continua demersurile de a avea o coaliţie majoritară în Parlament şi mandatul de prim-ministru să fie atribuit social-democraţilor, dar a precizat că există şi posibilitatea ca PSD să susţină un guvern minoritar format din forţele pro-europene. Cum ar putea arăta noul Executiv:
Premier – PSD
Ministerul Transporturilor- PSD, Sorin Grindeanu
Ministerul Dezvoltării – UDMR, Cseke Attila
Ministerul Afacerilor Interne – PNL, Cătălin Predoiu
Ministerul Justiției – PNL, Alina Gorghiu
Ministerul Apărării – PSD, Angel Tîlvăr
Ministerul de Externe – PNL
Ministerul Finanțelor – PNL, Marcel Boloș
Ministerul Fondurilor Europene – PSD, Adrian Câciu
Ministerul Muncii – PSD
Ministerul Energiei – PNL, Sebastian Burduja
Ministerul Sănătății – PSD, Alexandru Rafila
Ministerul Educației – PNL, Marilen Pirtea
Ministrul Mediului – UDMR, Tanczos Barna
Împărțirea ministerelor se poate schimba, după discuțiile de duminică. Sunt așteptate declarații de la șefii partidelor după ora 18,00.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News