Skip to content
Opinii & Analize

Cum ar putea prezența mai mare a tinerilor la vot să schimbe modul în care este guvernată România

În primul sfert de secol scurs de la schimbarea de regim din 1989, participarea politică în România, redusă din păcate în special la exercițiul votului, a fost mai degrabă disproporționată pe categoriile de vârstă. Astfel, comparativ cu ponderea grupelor de vârstă identificate statistic în populația României, structura socio-demografică a participanților la vot a arătat altfel, cu o pondere semnificativ mai mare a vârstnicilor, respectiv mai mică a tinerilor.

Pe termen lung (ultimele trei decenii), acest fenomen și-a pus amprenta în mod inevitabil asupra programelor partidelor politice, asupra politicilor publice naționale și locale și, implicit asupra alocării resurselor. Spun inevitabil pentru că partidele politice, în mod firesc, și-au adaptat oferta politică la cerințele pieței electorale în care categoriile 65+ ani în special, respectiv 45-64 ani domină masa electorală, spre deosebire de categoria 18-44 de ani a cărei prezență la vot a fost mai mereu sub potențialul ei demografic, chiar și în condițiile emigrației masive care a afectat în principal populația tânără.

De vreo trei, patru ani însă, se observă, ușor-ușor, unele schimbări în ceea ce privește participarea politică în ansamblu și structura demografică a prezenței la vot în mod particular. Astfel, populația tânără, în principal din marile orașe, are o deschidere mai mare pentru a se implica în treburile cetății, pentru a rezona la marile teme de dezbatere politică și a conștientiza virtuțile exprimării intereselor specifice în spațiul public.

Protestele publice din orașele principale ale țării și mai ales din București au surprins participarea unor mase mari de tineri care s-au opus unor politici publice legate în principal de modificările considerate abuzive ale legilor justiției. Mobilizarea masivă, intensitatea și durata prezenței în stradă au fost neașteptate pentru întreaga societate, obligând clasa politică să facă un pas în spate și să își modifice propunerile inițiale.

De asemenea, ultimele consultări electorale au surprins o prezență mai mare a tinerilor la vot. Comparativ cu alegerile parlamentare din 2016, la alegerile europarlamentare din 2019, prezența la vot a categoriei de populație cu vârsta de 18-44 de ani, adică tineri, familii tinere, persoane foarte active, a crescut substanțial cu aproximativ 6 procente raportat la totalul alegătorilor care au venit la urne. La alegerile prezidențiale și cele locale din acest an, prezența la vot a tinerilor a crescut cu 4, respectiv cu 3 procente. În cazul tinerilor din mediul urban, creșterea a fost și mai mare.

În contrapartidă, prezența vârstnicilor (65+) a scăzut la alegerile europarlamentare, comparativ cu alegerile parlamentare din 2016, de la o pondere de 24% la o pondere de 20%. În număr absolut de voturi nu a fost o scădere, dar ponderea vârstnicilor din totalul masei alegătorilor s-a diminuat pe fondul creșterii puternice a numărului tinerilor care au votat.

Care ar putea fi efectele acestui fenomen asupra modului în care sunt administrate țara și localitățile României este o întrebare esențială pentru anticiparea modului în care vor fi configurate politicile publice ale următorului sfert de secol. Prezența mai mare la vot a tinerilor și a populației active va aduce un plus de complexitate pe piața cererii de servicii și politici publice. Votanții tineri, familiile tinere, persoanele active, rezumate toate în acel ”public comercial” de 18-44 de ani pe care îl vedem invocat în analizele de audiență ale televiziunilor, au nevoi specifice care reclamă politici publice și alocări de resurse bugetare pe măsură.

Partidele politice nu pot ignora acest fenomen pentru că, pe termen scurt si mediu, vor pierde alegători și implicit putere politică. Deocamdată tinerii votează mai degrabă o formațiune nouă, USR-PLUS.  Ipotetica intrare la guvernare a acestui partid și conștientizarea faptului că este un partid al tinerilor va crește greutatea măsurilor care răspund așteptărilor acestei categorii de populație. Dar celelalte două mari partide nu cred că își permit să abandoneze acest segment. Ar fi o sinucidere politică pentru PSD să devină exclusiv un partid al vârstnicilor, o formațiune calată doar pe pensii și asistență socială pentru că astfel riscă să rămână un partid de mărime mică-medie, fără vocația de a guverna o țară întreagă. La fel, PNL este obligat să își extindă aria de reprezentare politică pentru că ambele partide mari din România își pot păstra statutul doar dacă adoptă strategii de tip ”catch-all”, adică de partide care se adresează tuturor categoriilor de electorat.

Alegerile parlamentare de peste două luni reprezintă un prim astfel de moment care va testa atât ipoteza participării politice mai mari a tinerilor, cât și capacitatea partidelor politice de a răspunde acestor provocări.

Din punctul meu de vedere, direcția pe care o va lua România în următoarele decade poate surprinde un accent mai mare asupra politicilor dezvoltării care generează bunăstare sau un accent mai mare asupra politicilor asistențiale care generează stagnare, în funcție de două variabile dependente: menținerea unei rate de prezență mare a tinerilor la vot, dublată de participare politică extinsă și la alte tipuri de activități, respectiv de capacitatea partidelor politice din România de a-și adapta oferta politică și de guvernare la cerințele noilor categorii de votanți.

Remus Ioan Ștefureac, este politolog, coordonator al think-tankului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) și director al companiei de cercetare a opiniei publice INSCOP Research (www.inscop.ro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *