Cum arată aeroportul ultramodern din România care va deveni al doilea din țară, după Otopeni

Sursa foto: X

Investiția de peste 90 de milioane de euro a fost realizată cu fonduri europene și va deveni operațională din 31 martie 2024, odată cu aderarea României la Schengen pe cale aeriană și maritimă.

Municipiul Iași va avea, din primăvară, al doilea cel mai mare terminal din țară, după cel de la Otopeni. Pe 23 ianuarie 2024 a avut loc prezentarea oficială a noului terminal din Capitala Moldovei, scrie Adevărul.

Terminalul T4 va fi deschis pe 31 martie 2024, odată cu intrarea României în Spațiul Schengen pe cale aeriană. După inaugurare, peste trei milioane de pasageri vor tranzita anual Aeroportul de la Iași. Călătorii vor putea zbura din Capitala Moldovei către 23 de destinații internaționale. Șapte porți pentru plecări și alte trei pentru sosiri găsim în noul terminal al aerogării ieșene.

Un număr de 20 de puncte de check-in clasice și, pentru cei care nu vor să stea la rând, au de asemenea la dispoziție alte șase puncte de self check-in. Terminalul se întinde pe o suprafață de 32.000 de mp, echivalentul a șase terenuri de fotbal unite.

„E un terminal modern. Am construit unul și în Sofia, iar aici sunt diferențe foarte mari. Toate sistemele electronice, sistemul de supraveghere, sistemul informațional de zbor. O provocare pentru noi a fost războiul din Ucraina”, explică Johann Poelzl, managerul firmei de construcții care s-a ocupat de acest proiect.

În prezent, aeroportul ieșean are trei terminale funcționale, iar procedura de recepție a lucrărilor de la terminalul T4 a început pe 31 decembrie 2023.

Porți de îmbarcare suspendate Proiectul construcției celui de-al patrulea terminal al Aeroportului Internațional Iași a fost susținut din fonduri europene și a avut o valoare de 90 de milioane de euro. Din această sumă, un procent de 15 la sută a fost asigurat din contribuția de la bugetul de stat. Terminalul este construcție nouă cu trei niveluri, șapte porți de îmbarcare, 20 birouri de check-in. Fluxurile sunt bidirecționale.

Îmbarcarea pasagerilor se va face și prin trei aviobridge-uri: porți de îmbarcare suspendate. Capacitate de procesare de 950 pasageri pe oră și 3,5 milioane de pasageri anual. În cadrul construcției terminalului T4 a fost construită și o parcare nouă, cu un sistem modern de management și cu o capacitate de 600 de locuri. Tot în cadrul proiectului construcției terminalului T4, pe o suprafață de un hectar, a fost construit și un parc fotovoltaic, care are o capacitate de 1 MWh.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: