Guvernatorul Băncii Naționale a României este o personalitate discretă pe care marile scandaluri l-au ocolit. Totodată, Mugur Isărescu a încercat să-și țină familia departe de lumina reflectoarelor, în presă apărând rareori informații sau imagini cu soția și cei doi copii ai guvernatorului.
Conform wowbiz.ro, soția guvernatorului BNR, Elena Isărescu, primește o pensie de 618 lei pe lună, dar își rotunjește veniturile din vânzarea produselor alimentare. Sursa citată spune că soția guvernatorului câștigă 2.700 de lei pe an din vânzarea produselor agricole.
Salariul de bază al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, este de 10.000 euro pe lună și ajunge la circa 12.000 de euro cu toate sporurile, declara recent consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu.
„Așa am știut și eu, că la ASF sunt stabilite salarii identice cu cele de la BNR. Sumele care se vehiculează acum și despre care se spune că sunt identice ca la Banca Națională, nu mai sunt identice.
Salariul guvernatorului la Banca Națională este cu mult sub ceea ce am auzit la ASF, de 18.000-20.000 de euro. Salariul de bază al guvernatorului este de aproximativ 10.000 de euro și urcă la aproape 12.000 de euro cu indemnizația de la Consiliul de Administrație. Celelalte salarii sunt mult mai mici„, a declarat Adrian Vasilescu, informează dcnews.ro
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News