Cum arată structura anului școlar 2023-2024

Structura noului an școlar a fost publicată de Ministerul Educației. Este primul în care se vor aplica noile legi ale Educației.

Anul acesta școala va începe la 11 septembrie, adică la doar câteva zile după ce vor intra în vigoare noile Legi ale Educației, pe 2 septembrie.

Anul școlar 2023-2024 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Și anul acesta sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024 și pot fi puse de școli în oricare dintre modulele 1, 2, 3 și 4, dar este important faptul că cele două programe se planifică în module diferite.

Și anul acesta școlar va avea o vacanță de iarnă „mobilă” numită deja de toată lumea „vacanță de schi”. Cursurile se încheie pe 21 iunie 2024 Cursurile se încheie pe 21 iunie 2024, dar excepție fac clasele terminale unde finalizarea cursurilor se face mai devreme, scrie digi24.ro.

Generația care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024 este cea vizată de noile legi. Principala modificare adusă este admiterea la liceu printr-un examen suplimentar, pe lângă Evaluarea Națională, pe care liceele și colegiile îl pot stabili pentru 50% dintre locuri.

Cum vor arăta noile probe de la Bacalaureat

După admiterea la liceu, generația 2023 va mai avea un hop de trecut, adică proba complementară de la examenul de Bacalaureat. După noua lege, elevii de la Uman vor da o probă scrisă din matematică de bază sau din științele naturii, iar cei de la Real vor putea să aleagă una dintre următoarele discipline: istorie, filosofie, logică și psihologie.

Modificări apar și în ceea ce privește cariera didactică. Masteratul didactic pentru intrarea în profesie va obliga candidații dornici să ocupe un loc în fața copiilor să termine un program de master specializat în acest sens.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: