Cum au fost tratate de instanțe dosare similare cu cel al sociologului Alfred Bulai

Sursa foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Trei persoane au fost condamnate, dintre care două definitiv, în ultimii doi ani pentru „folosirea abuzivă a funcției în scop sexual”. Este vorba de aceeași infracțiune pentru care procurorii au deschis dosar penal în cazul sociologului Alfred Bulai, după ce Snoop.ro a publicat mărturia mai multor studente care l-au acuzat de hărțuire sexuală.

6 dosare care vizează Articolul 299 din Codul Penal – „Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual” – se aflau pe rolul instanțelor la 30 iunie 2024, potrivit datelor transmise de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) la solicitarea Digi24.ro. Dintre acestea, unul singur a fost soluționat, prin condamnare. În 2023, pe rolul instanțelor au fost 11 dosare ce vizau această infracțiune, dintre care 5 au fost soluționate, astfel: unul prin condamnare, unul prin „admis apel – fără casare”, unul prin „admis apel – schimbat în parte” și două cu „soluție neprecizată”. Două persoane au fost condamnate definitiv pe parcursul anului 2023 pentru această infracțiune. În urmă cu doi ani, pe parcursul anului 2022, instanțele din țară au avut 6 dosare de „Folosire abuzivă a funcției în scop sexual”. Niciunul nu a fost finalizat.

Profesor de engleză, condamnat la un an și jumătate cu suspendare. Victima, un copil de clasa a VII-a

Una dintre condamnările definitive care au fost date în anul 2023 a venit în cazul unui profesor de engleză din Pitești – un an și jumătate cu suspendare. Acesta era înlocuitor chiar pentru soția lui care se afla în concediu de maternitate.  Profesorul „a profitat de situația de autoritate și de superioritate față de eleva minoră (…), atingând-o în repetate rânduri pe partea inferioară a spatelui și dându-i mesaje cu tentă sexuală, pretinzând favoruri de natură sexuală”, potrivit rechizitoriului procurorilor.

„În fiecare seară, inculpatul ###### ######, profesorul persoanei vătămate minore, îi trimitea acesteia din urmă mesaje prin care îşi expunea dorinţa de a o săruta pe minoră, de a o muşca de buze, de a o îmbrăţişa, de a se juca în părul ei, transmiţându-i în mod repetat că o iubeşte, că este pentru el mai mult decât o simplă elevă sau prietenă”, se arată în Hotărârea anonimizată dată în acest caz. Judecătorii Curții de Apel Pitești au notat că „o relevanţă deosebită o reprezintă vârsta persoanei vătămate, faptul că inculpatul avea calitatea de cadru didactic, calitate în care avea obligaţia să contribuie la menţinerea unui mediu sigur în ceea ce priveşte educaţia elevilor”.

„Curtea notează că pedeapsa în sine, dar şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie să răspundă funcţiei de retribuire, în sensul că delincventul trebuie să resimtă pedeapsa ca pe o răsplată a nedreptăţii pe care a comis-o, ca pe o restabilire a echilibrului rupt prin actul său, prin pedeapsă urmărindu-se formarea unei noi atitudini faţă de valorile sociale”, se mai arată în motivarea citată.

„Favoruri de natură sexuală” pentru o amendă din pandemie. Un an cu suspendare

În acest an, judecătoria Topoloveni a condamnat un polițist la o pedeapsă de un an cu suspendare pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. Decizia nu e definitivă. O fată de 18 ani care călătorea alături de membri ai familiei, în județul Argeș, a fost oprită în trafic de polițist, pe 5 aprilie 2020. Pentru că niciunul nu avea declarația pe proprie răspundere, polițistul i-a cerut fetei „servicii sexuale în schimbul neaplicării amenzii”. Ulteior au mai existat discuții la telefon între cei doi, înregistrate de victimă și depuse la dosar.

„Instanța în primul rând are în vedere calitatea inculpatului de organ de poliție, iar nu de simplu funcționar public, care cunoștea rigorile legii penale și avea în primul rând obligația deontologică de a se abține de la orice pretindere a unei întâlniri cu persoana vătămată, precum și obligația legală de a se abține să îi inducă ideea persoanei vătămate că soluția în ceea ce priveşte neaplicarea amenzilor, al căror cuantum era substanţial, pentru persoana vătămată şi pentru martori, depinde de obținerea unor favoruri de natură sexuală”, se arată în motivarea judecătorilor.

Cazul, însă, a luat o turnură neașteptată, după ce victima a vrut să își retragă plângerea și a fost condamnată, în 2023 la un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea făptuitorului, după cum arată Adevărul.

Ce spune Codul Penal

Deși în Codul Penal există infracțiunea de hărțuire sexuală, dacă hărțuitorul are statut de funcționar public, intră sub incidența Articolului 299. Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual are două alineate, astfel:

  • Fapta funcționarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obține favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta;
  • Pretinderea sau obținerea de favoruri de natură sexuală de către un funcționar public care se prevalează sau profită de o situație de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcția deținută, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta;

Important de menționat, după cum a subliniat și judecătorul Cristi Danileț aici, e că, față de hărțuirea sexuală, termenul de prescripție la „folosirea abuzivă a funcției în scop sexual” este de 5 ani. Cercetările procurorilor în cazul lui Alfred Bulai continuă. Săptămâna trecută au avut loc percheziții la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), iar decanul Facultății de Științe Politice – Cristian Pârvulescu – a fost chemat la audieri în calitate de martor. Există, însă, diferențe între cazurile prezentate de Digi24.ro și cel al sociologului de la SNSPA.

De exemplu, pe masa procurorilor au ajuns peste 20 de sesizări ale victimelor lui Alfred Bulai.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: