Skip to content
Politică

Cum explică Mara Mareș EXCLUSIV / Furtună în PNL: tineretul sare la gâtul seniorilor FOTO

newsar.ro
" "

UPDATE 13:15

Contactată în urmă cu puțin timp de PSnews.ro pentru a afla care a fost intenția din spatele controversatului mesaj, Mara Mareș s-a eschivat, explicând că ghidul TNL nu a fost gândit pentru a fi jignitor, ci „în spirit de glumă”.

" "
" "

„Acest ghid nu a fost gândit pentru a fi jignitor la adresa nimănui. A fost făcut în spirit de glumă la adresa realității curente, într-o Românie guvernată de Dancilă & co. «Decrețeii» reprezintă un termen des folosit în exprimarea publică. Îmi pare rău dacă cineva s-a simțit ofensat – cu siguranță nu aceasta a fost intenția”, a declarat Mareș pentru PSnews.ro.

——————-

O furtună a izbucnit în Partidul Național Liberal (PNL): oamenii Marei Mareș – președintele Tineretului Național Liberal (TNL) sar la gâtul seniorilor formațiunii politice.

Miercuri, atât pe pagina TNL, cât și pe cea a deputatului Mara Mareș au fost postate o serie de imagini, grupate sub titulatura „Ghid de nesupunere civică”. Elementul comun al tuturor acestora este îndemnul de a le dovedi liberalilor mai vechi în politică faptul că și tinerii sunt în stare să se facă auziți.

Problema este că în această serie de mesaje s-a strecurat și unul bizar, în care TNL-iștii îi atacă pe așa-numiții „decreței” (persoanele născute în jurul anului 1967). Imaginea de mai jos nu apare nici pe pagina Marei Mareș, nici pe cea a TNL, dar – așa cum a aflat PSnews.ro – ea circulă deja în mediile PNL-iste:

„Ghid de nesupunere civică. Generația Y și Z… se aude? A spus-o și Iohannis… haideți în politică să facem mai mult și mai bine! Decrețeii nu vor reuși!”

3 comentarii la “Cum explică Mara Mareș EXCLUSIV / Furtună în PNL: tineretul sare la gâtul seniorilor FOTO

  1. O alta …idioata , „plina” de scoli si diplome ! Toate luate ..degeaba, da` pe bani multi !

  2. Auzi…”in spirit de gluma” ….ce idioata… habar nu are de elementare cunostiinte de limba romana! Mara Mares: restul vorbelor tale nici nu mai conteaza, pe fond esti o nulitate…asa ca …hai sictir!

  3. Marile personalitati nu au rasarit din neant. Au avut teren fertil, inaintea si in jurul lor oameni de calitate.
    Nici marile nulitai din politica ultimelor decenii nu au rasarit din neant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *