Skip to content
Puterea Știrilor Video

Cum funcționează IMM Leasing. Dumitru Nancu (FNGCIMM): Avem 12 instituții financiare cu care lucrăm

PS News
" "

Invitat în studioul Puterea Știrilor, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), a declarat că, din septembrie până în prezent, au fost garantați 375 de milioane de lei prin programul IMM Leasing.

”IMM Leasing a început în luna septembrie. Avem 12 instituții financiare cu care lucrăm și aici e puțin altfel decât la IMM Invest, Agro Invest. Practic, întreprinderea mică și mijlocie se duce direct la finanțator, își cumpără, își achiziționează utilaje, fie noi, fie second-hand, și instituția de leasing ne transmite nouă documentația, funcționând ca o garanție portofoliu. Adică firmele de leasing în numele și contul nostru fac analiza și acordă acest leasing”, a spus directorul FNGCIMM.

" "
" "

Dumitru Nancu a precizat că jumătate de plafonul alocat programului IMM Leasing s-a cosnumat deja în două luni.

”Aceste sume sunt aprobate prin legea bugetului de stat, fiind bugetul de stat. E clar că legea finanțelor publice spune clar că creditele bugetare sau creditele neconsumate până la sfârșit, nu se reportează, ci vor fi aprobate prin noua leage a bugetului de stat. Plafoanele așa cum au fost date deja și aprobate de Comisia Europeană sunt anuale, deci ne așteptăm ca și la IMM, unde aveam 1,5 miliarde, să dăm diferența de cât a rămas, de 1 miliard probabil”, a completat directorul FNGCIMM.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *