Cum funcționează în Europa și ce intenționează România să facă în privința burselor sociale pentru elevi

Bursa socială pentru elevi este definită legal drept un instrument de susținere a participării școlare, dar în practică, pentru multe familii, ea funcționează ca venit de subzistență. Diferența dintre cele două funcții devine centrală acum, când Ministerul Educației propune ca bursele să fie plătite „doar pe perioada cursurilor școlare”, nu și în vacanțe, cum se întâmplă în prezent, potrivit unui articol al Edupedu.

România construiește sprijinul pentru elevi pe trei paliere — Venitul Minim de Incluziune, bursa socială și tichetul educațional — dar aceste instrumente nu sunt interschimbabile. Fiecare are lege proprie, criterii proprii și scop propriu, ceea ce înseamnă că reducerea unuia nu este automat acoperită de celelalte două.

O schemă cu 840.000 de beneficiari

Datele Ministerului Educației și Cercetării arată amploarea reală a sistemului: în ianuarie 2025, în anul școlar 2024–2025, au fost acordate peste 1,4 milioane de burse școlare la nivel național. Bursa socială a avut cei mai mulți beneficiari — 840.820 de elevi, reprezentând 60% din total — și a fost, în aceeași lună, categoria cu cea mai mare finanțare. Pentru comparație, bursa de merit a fost acordată unui număr de 325.265 de elevi, iar bursa de reziliență unui număr de 170.318 elevi, adică 12% din totalul bursierilor. Cifrele arată o schimbare de accent față de anii anteriori, când bursa de merit fusese componenta cu cea mai mare finanțare; în 2025, prioritatea s-a deplasat spre sprijinul social.

Ponderea bursei sociale este relevantă pentru dezbaterea privind plata în vacanțe, deoarece eventuala modificare ar viza categoria cu cel mai mare număr de beneficiari din sistemul de burse. Nu este vorba despre ajustarea unei scheme-nișă, ci despre principalul instrument de protecție financiară pentru elevii din familii vulnerabile, motiv pentru care orice modificare a regulilor de plată ar trebui tratată cu rigoare tehnică, nu doar administrativă.

Bursa socială, în regulile actuale

Pentru anul școlar 2025–2026, cuantumul minim al bursei sociale este de 300 de lei pe lună. Ea se acordă elevilor din familii cu venit sub 50% din salariul minim net pe economie, elevilor orfani, celor aflați sub protecție specială și celor cu anumite afecțiuni medicale prevăzute de metodologie.

În regulile actuale, bursa se plătește și în vacanțe, cu excepții aplicate mai ales verii — pentru elevii care nu promovează, repetă anul din motive nemedicale sau acumulează absențe nemotivate. Bursa este, deci, deja condiționată de prezență și conduită, nu este un ajutor necondiționat.

Totuși, banii intră în bugetul familiei ca orice alt venit disponibil — pot acoperi hrană, transport, îmbrăcăminte sau utilități, nu doar cheltuieli școlare directe. Pentru gospodăriile cu resurse minime, granița dintre „sprijin pentru elev” și „venit al familiei” este, în practică, aproape inexistentă.

Ce nu spune nota de fundamentare

Nota de fundamentare a Ministerului Educației pentru schimbarea modului în care se alocă bursele nu include o evaluare cantitativă a efectelor produse de limitarea plății burselor la perioada cursurilor. Documentul nu estimează câți elevi ar pierde bursa în vacanțe, ce sumă anuală ar dispărea din venitul familiilor, care ar fi economia la buget sau câți dintre elevii afectați primesc concomitent Venitul Minim de Incluziune ori tichete sociale pentru sprijin educațional.

Deși ministerul invocă necesitatea susținerii elevilor vulnerabili și a prevenirii abandonului școlar, capitolul de impact financiar nu conține date, iar secțiunea referitoare la monitorizarea și evaluarea măsurii arată că proiectul „nu se referă la acest subiect”.

Practic, o măsură care poate afecta o parte din cei 840.820 de beneficiari ai bursei sociale este trimisă în consultare publică fără cifre-cheie care să permită evaluarea impactului real. Lipsa acestor date face dificilă orice comparație riguroasă cu situația din alte state membre UE, unde deciziile de acest tip sunt de regulă documentate cu estimări bugetare și sociale explicite.

VMI: plasă socială, nu bursă

Venitul Minim de Incluziune, reglementat prin Legea nr. 196/2016, include componenta denumită „ajutor pentru familia cu copii”. Aceasta se acordă familiilor cu venituri reduse care au în întreținere unul sau mai mulți copii cu vârsta de până la 18 ani și are ca obiectiv prevenirea riscului de sărăcie a copilului, precum și stimularea participării la educație.legislatie. Începând cu 1 aprilie 2026, plafonul de eligibilitate pentru această componentă este de cel mult 998 de lei venit net lunar ajustat. Cuantumul este diferențiat după venitul familiei, numărul de copii și situația de familie monoparentală: pentru familiile cu venit net lunar ajustat de până la 393 de lei, ajutorul este mai mare decât pentru cele cu venituri între 394 și 998 de lei.

Spre deosebire de bursa socială, ajutorul pentru familia cu copii este acordat gospodăriei, nu individual elevului, și nu este calculat pe durata cursurilor sau pe lunile de vacanță. Este un instrument de asistență socială destinat familiei cu venit redus, în timp ce bursa socială este o măsură de sprijin educațional acordată elevului și condiționată de criteriile prevăzute în metodologia burselor, inclusiv de conduită și prezență. Este, deci, un mecanism de protecție generală împotriva sărăciei — util, dar nu echivalent funcțional cu bursa.

Tichetul educațional: 500 de lei, o singură dată

Al treilea instrument este tichetul social pentru sprijin educațional — 500 de lei pe copil, acordați o singură dată pe an, pe card electronic, exclusiv pentru rechizite și îmbrăcăminte necesare școlii. Utilizarea este restrictivă: banii nu pot fi folosiți pentru hrană, chirie sau transport, iar programul se adresează preșcolarilor, precum și elevilor din ciclurile primar, gimnazial și liceal. Diferența de frecvență este la fel de importantă: bursa este lunară, tichetul este anual — cele două măsuri sunt complementare și nu se exclud reciproc.

Ce arată exemplele europene

Comparația europeană arată că nu există un model unic al „bursei sociale” pentru elevi. Unele state folosesc plăți periodice strict corelate cu anul școlar, altele folosesc ajutoare anuale pentru începutul școlii, iar altele combină sprijinul școlar cu prestații familiale sau cu ajutoare materiale țintite.

Franța oferă un exemplu de sistem mixt. Pentru anul școlar 2026–2027, bursa de colegiu este acordată în funcție de veniturile familiei, cu valori de 120 euro, 336 euro sau 525 euro anual, plătite în trei tranșe. În paralel, statul acordă alocația de revenire la școală (allocation de rentrée scolaire — ARS) și este acordată anual, înainte de începerea cursurilor și care pentru 2026 este de 426,87 euro pentru copiii de 6–10 ani, 450,41 euro pentru cei de 11–14 ani și 466,02 euro pentru cei de 15–18 ani. Pentru anumite filiere profesionale există și o primă de echipare de 341,71 euro, acordată odată cu prima tranșă a bursei de liceu.

Modelul francez seamănă, în linii generale, cu arhitectura din România, deoarece combină o bursă acordată elevilor din familii cu venituri mici cu un ajutor separat pentru costurile materiale ale revenirii la școală.

Diferența nu ține atât de existența celor două tipuri de sprijin, cât de cuantum, de categoriile eligibile și de modul de plată. Alocația franceză ARS este o prestație anuală în bani, stabilită după vârsta copilului — între 426,87 și 466,02 euro în 2026 —, în timp ce tichetul românesc are utilizare limitată.

Irlanda folosește o formulă Back to School Clothing and Footwear Allowance este o prestație anuală destinată familiilor cu venituri mici, pentru haine și încălțăminte, în cuantum de 160 euro pentru copiii de 2–11 ani și 285 euro pentru copiii de 12–22 de ani care revin în învățământul secundar în 2026. Ajutorul seamănă doar parțial cu tichetul social românesc de 500 de lei, pentru că în Irlanda este o prestație în bani și nu este limitată la aceeași arhitectură instituțională ca în România.

Citește mai mult, AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: