Skip to content
Politică

Cum i-a deschis Parlamentul lui Dragnea calea spre ANULAREA condamnării

Citiți în cele ce urmează despre felul în care Parlamentul i-a deschis președintelui PSD, Liviu Dragnea, calea spre ANULAREA condamnării din dosarul „Referendumul”.

Modificările la Codul de Procedură Penală introduc o nouă cale de revizuire, atunci când hotărârea de condamnare nu este semnată de judecătorul care a participat la soluționarea cauzei. Este vorba despre speța invocată de Liviu Dragnea atunci când a atacat la Înalta Curte decizia de condamnare în speța Referendumul, politicianul explicând că la redactarea hotărârii nu au participat două judecătoare, care se pensionaseră între timp. Totuși, contestația i-a fost respinsă, relatează Libertatea.ro.

Proiectul publicat miercuri prevede însă explicit o nouă cale de atac:

„La articolul 453 alineatul (1), după litera f) se introduc două noi litere, lit. g) şi h) cu următorul cuprins:

g) neredactarea şi/sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei;
h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele graveale acestei încălcări continuă să se producă”.

„Articolul 457 se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *