Cariera politică a lui Nicușor Dan este una scurtă, dar plină de trădări care au arătat că acesta nu e capabil să lucreze cu alte persoane. În ultimii ani, Nicușor Dan i-a trădat în repetate rânduri pe primarii USR din capitală, afectându-le grav șansele de a mai câștiga un nou mandat.
Suspendarea PUZ Sector 2 și blocarea lui Radu Mihaiu
Radu Mihaiu este unul dintre cei mai slabi primari pe care i-a avut Sectorul 2, iar acest lucru este și din cauza lui Nicușor Dan, care a reușit să-l blocheze mai bine de 2 ani din cei 4 de mandat.
Când și-a început mandatul, Radu Mihaiu avea planuri mari de investiții cu fondurile europene: voia să facă investiții de 1,7 miliarde de euro în Sectorul 2, în baza PUZ-ului existent la acea vreme.
În 2021, Nicușor Dan i-a distrus toate planurile. Primarul capitalei a dat un contract de 96.000 lei către Asociația Centrul Pentru Politici Durabile Ecopolis. După doar 4 zile de la această tranzacție, Asociația Ecopolis a cerut în instanță suspendarea PUZ Sector 2, pentru că primarul general nu avea dreptul să o facă, arată Vlad Mercori.
Primăria București era pârât în acel dosar și în loc să se apere, instituția condusă de Nicușor Dan a depus toate eforturile pentru ca cererea depusă de Asociația Ecopolis să fie aprobată de judecători. Același lucru l-a făcut și USR, care în loc să-și ajute primarul de sector să poată continua proiectele, l-a ajutat pe Nicușor Dan să blocheze toate proiectele în lipsa unui PUZ valabil.
În 2022, Primăria București a pierdut procesul în instanță, iar PUZ-ul a fost suspendat. Deși primăria avea dreptul la recurs, Nicușor Dan i-a obligat pe angajații din primărie să nu mai meargă în instanță și să accepte această înfrângere (foto mai jos). Schema primarului capitalei este deja arhicunoscută: s-a folosit de ONG-uri pentru a bloca orașul, a plătit 11 milioane de euro pentru avocați și primăria pierdea toate procesele și nu mai făcea recurs. ONG-urile anunțau victoria, avocații băgau banii cetățenilor în buzunar, primăria condusă de Nicușor Dan plătea amenzile și despăgubirile pentru că bloca proiectele importante.

Nicușor Dan l-a atacat direct pe Radu Mihaiu
PUZ Sector 2 a fost suspendat un an, iar în februarie 2023 Radu Mihaiu s-a grăbit să dea mai multe autorizații de construire pentru a reuși să facă și el ceva în oraș. Nicușor Dan nu a stat pe gânduri și l-a atacat direct pe primarul USR.
În iunie 2023, la insistențele lui Nicușor Dan, USR cere în instanță o altă suspendare a PUZ Sector 2. Mihaiu a fost trădat chiar de propriul său partid.
„Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. În aceeaşi decizie, însă, PUZ-ul a fost suspendat din nou (cu putere executorie), până la o sentinţă definitivă. Practic, de azi, PUZ Sector 2 este din nou suspendat. Cât timp a fost în vigoare, însă, acesta a produs efecte legale. Între 28 februarie 2023 (ziua de când PUZ Sector 2 a intrat din nou în vigoare) şi data de astăzi, am semnat mai multe autorizaţii de construire”, spunea Mihaiu, în iunie 2023.
În octombrie 2023, primarul capitalei a atacat în instanță 28 de autorizații din cele 87 emise de Radu Mihaiu după ce a expirat suspendarea PUZ-ului. Nicușor Dan nu s-a luptat niciodată cu asociațiile care blocau orașul, însă a atacat Primăria Sector 2 condusă de un primar USR.
Radu Mihaiu a avut PUZ-ul suspendat 2 ani din cei 4 ani de mandat, iar totul pentru că așa a vrut Nicușor Dan. Sectorul 2 a pierdut numeroase proiecte și investiții de sute de milioane de euro, însă fostul primar încearcă să-l apere pe Nicușor Dan și spune că proiectele „au continuat și cu PUZ, și fără PUZ”. Dar continuarea unui proiect nu este același lucru cu începerea unor noi proiecte care aveau nevoie de autorizație de construcție.
„Majoritatea investiții publice, făcute de Primăria Sectorului 2, au putut continua și cu PUZ, și fără PUZ”, spune fostul primar de sector.
Mihaiu mai spune că mare parte din proiectele din lista din 2020 au început și s-au finalizat. Din nou, este vorba de proiectele începute înainte de suspendarea PUZ-ului. Proiecte precum construirea unui ansamblu nou la spitalului Fundeni, construirea unui spital nou la CC Iliescu, construirea unui centru oncologic, realizarea a trei pasaje, complex sportiv de tenis și altele nu s-au realizat niciodată, arată urbanistul Alexandru Pânișoară. Totodată, proiectele blocate de Nicușor Dan sunt și cele cu investiții uriașe și cu impact uriaș asupra nivelului de trai al cetățenilor. Radu Mihaiu se laudă că a reușit să repare niște trotuare în parc fără să spună că a pierdut sute de milioane pentru spitalele din Sectorul 2, după ce Nicușor Dan i-a suspendat PUZ-ul 2 ani.
„Primul lucru pe care îl spune (n.r. Radu Mihaiu) și prin care deformează realitatea este despre lucrări de REPARAȚII, REABILITĂRI, CONSOLIDĂRI. Cumetre, pentru astea nici măcar nu ai nevoie de documentații de urbanism aprobate, ca să nu mai spun că pentru unele dintre ele nici măcar de autorizație de construire nu e nevoie. Apoi, matale omiți din nou să spui că sunt lucrări de interes public pe care nu le-ai mai putut face în lipsa PUZ”, explică Pânișoară.
Clotilde Armand, criticată de Nicușor Dan
În 2020, Clotilde Armand a avut un război cu firma de salubritate din Sectorul 1. Primarul capitalei a atacat-o pentru acest lucru.
„În sectorul 1 este un conflict între operatorul de salubritate și Primăria Sectorului 1 pe un contract care este în funcțiune. Cum a fost semnat acel contrat, asta e o chestiune care poate să fie discutată. Însă în acest moment eu consider că un contract care este în vigoare trebuie executat, adică Primăria trebuie să plătească operatorului acel serviciu, astfel încât să se ridice și gunoaiele de pe străzi. Deci, este o responsabilitate pe care Primăria Sectorului 1 o are și eu sper să se achite de ea”, spunea Nicușor Dan.
Clotilde Armand a fost criticată de primarul general și, la rândul ei, i-a răspuns acestuia:
„Am ascultat declarațiile Primarului General privind situația gunoaielor din Sectorului 1. Acum, nu știu dacă actualul primar cunoaște la fel de bine contractul firmei de salubrizare cu Primăria Sectorului 1… însă apreciez că ne-a oferit o soluție: să plătim facturile emise nelegal de această companie”.
Clotilde Armand se pare că a uitat acest conflict și în 2025 a trădat-o pe Elena Lasconi pentru a-l susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. Condamnata penal Clotilde Armand a devenit unul dintre cei mai mari susținători ai primarului capitalei.
Nicușor Dan nu i-a ajutat cu nimic pe cei 2 primari USR de sector, iar în 2024 ambii au pierdut funcțiile. Primarul capitalei a rămas în funcție și acum le cere USR-iștilor să-l voteze la alegerile prezidențiale. Dar USR nu mai surprinde pe nimeni și demonstrează că este același partid care nu învață nimic din propriile greșeli și s-a obișnuit să meargă din greșeală în greșeală. Radu Mihaiu și Clotilde Armand au trădat-o pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale din 2025 și au decis să-l susțină pe Nicușor Dan, cel care le-a îngropat carierele politice.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News