Skip to content
Politică

Cum încearcă liberalii să atragă BOR de partea lor. Scopul dezvăluirilor ministrului Cîțu

Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a spus miercuri că un document intern din 2019 din ministerul condus la acea vreme de social-democratul Eugen Teodorovici arăta trei măsuri luate în calcul de PSD. Una dintre aceste măsuri viza, susține ministrul, impozitarea veniturilor Bisericii Ortodoxe Române. Până la momentul în care Florin Cîțu va face public documentul respectiv nu avem nici o dovadă cu privire la măsurile pregătite la vremea respectivă de PSD. Momentan vorbim doar despre cuvântul ministrului Finanțelor. Desigur, documentul ar putea fi real și de veridicitatea lui ne vom lămuri în zilele următoare. Mult mai interesant este mesajul comunicat de Florin Cîțu și mai ales momentul ales.

BOR, folosit din nou ca armă în jocurile electorale

Dezvăluirea potrivit căreia PSD ar fi vrut impozitarea veniturilor BOR vine într-un context mai larg de frământări între Guvern și reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române. Ieri, Patriarhul Daniel a declarat, la ceremoniile organizate cu ocazia sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou că, în toamna anului 1989, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte, iar peste câteva luni regimul comunist a căzut. Afirmaţiile sale au fost făcute şi pe fondul restricţiilor decise de autorităţi cu privire la ceremoniile din acest an, în contextul pandemiei de COVID-19. Aceste afirmațiile au fost percepute de unii drept o formă de amenințare voalată, însă lucrurile trebuie privite într-un context mai larg.

Guvernanții au intrat de altfel într-un soi de conflict cu BOR chiar în momentul în care au decis în mod unilateral să interzică pelerinajul la Sfânta Parascheva. Reacția BOR era previzibilă. Lipsa unei minime culturi istorice și religioase în rândul atâtor politicieni de la noi îi face să intre adesea în conflicte deschise cu Biserica Ortodoxă. Realizând într-un final eroarea, Guvernul a intrat într-un dialog cu Biserica Ortodoxă Română înaintea pelerinajului din București, ajungând într-un final la un compromis.

Adesea politicienii români percep Biserica Ortodoxă ca pe un important pion în jocul electoral din țară. Profitând de faptul că relațiile stat-Biserică în România nu sunt așezate pe un fundament solid, diverși politicieni încearcă să antreneze Biserica în jocul electoral. Biserica Ortodoxă ghidându-se atâta vreme după principiul simfoniei, adică al acomodării cu mai marii zilei, s-a lăsat și ea de multe ori antrenată în acest joc politic, deși trebuie să reținem faptul că de cele mai multe ori vorbim despre nuanțe.

Mesajul ministrului Cîțu nu pică din senin. Contextul este reprezentat de viitoarele alegeri și de percepția mai marilor zilei că Biserica Ortodoxă s-ar putea să rămână impasibilă în fața jocurilor electorale viitoare. Prin tensiunile acumulate în contextul  pelerinajelor religioase, guvernanții se tem chiar de faptul că BOR ar putea transmite credincioșilor un mesaj care să fie contrat intereselor lor electorale. Așa că liberalii încearcă acum să aducă Biserica de partea lor. Cum? Încercând să arate că PSD nu ar juca pe termen lung în interesul Bisericii Ortodoxe.

Din păcate toate aceste tentative de a implica BOR în disputele politice și electorale are mai multe efecte perverse. Biserica Ortodoxă nu ar trebui să fie un instrument în cadrul jocurilor electorale din țară, iar asta implică o regândire a fundamentelor pe care să fie așezată relația stat-Biserică în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *