În acest weekend, un miting organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a adunat zeci de mii de persoane, iar estimările AUR sugerează chiar 100.000 de participanți, în contextul unui protest împotriva anulării rezultatului primului tur al alegerilor prezidențiale. Participanții, în mare parte susținători ai partidului, au cerut reluarea turului 2 cu Călin Georgescu și Elena Lasconi, demisia președintelui Klaus Iohannis și invalidarea unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR). Manifestanții au plecat din Piața Universității și au desfășurat un marș spre Palatul Victoria și Palatul Cotroceni, înainte de a reveni la Guvern.
Într-o democrație, protestele sunt un drept constituțional al cetățenilor și sunt văzute ca un mijloc legitim de exprimare a opiniilor și nemulțumirilor. Este firesc ca cetățenii să își manifeste dezacordul față de anumite decizii politice sau instituționale. Totuși, în acest context, se ridică întrebarea dacă AUR folosește protestele doar ca o formă de contestare a puterii sau dacă există o componentă strategică mai largă, legată de mobilizarea anumitor grupuri sociale, cu scopul de a câștiga capital politic.
Instrumentalizarea protestelor de către AUR
Partidul AUR, în mod evident, a adoptat o strategie de mobilizare a unor grupuri sociale specifice, încercând să capteze nemulțumirile acestora și să le transforme în sprijin electoral. De-a lungul vremii, AUR a arătat o abilitate de a exploata nemulțumirile polițiștilor, ale medicilor, dar și ale altor categorii profesionale. Această tactică a fost deja vizibilă și în timpul pandemiei, când AUR s-a alăturat protestelor anti-Covid, criticând măsurile impuse de autorități, cum ar fi restricțiile de circulație și vaccinarea obligatorie.
AUR a înțeles că anumite măsuri adoptate de guvern pot provoca frustrare în rândul unor profesioniști care, la rândul lor, reprezintă o parte importantă a electoratului. Astfel, în loc să se concentreze pe politizarea unei dezbateri legate de politică publică sau de legitimitatea deciziilor guvernamentale, AUR preferă să se alăture acestor mișcări sociale și să adune adeziunea celor care resimt aceste măsuri ca fiind oprimante sau nepotrivite. Tactica a fost folosită și de către USR în timpul protestelor anti-guvernamentale din 2017-2018, iar partidul condus atunci de Dan Barna a reușit să scoată un rezultat bun la alegerile europarlamentare din 2019, în mare măsură cățărându-se pe valul anti-PSD din anii trecuți.
În cazul de față, AUR adoptă o tactică deja folosită anterior. Partidul lui Simion încearcă să valorifice nemulțumirile legate de anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, o decizie a Curții Constituționale a României (CCR), care a fost fundamentată pe argumente juridice clare. Curtea a invalidat rezultatele primului tur din cauza unor nereguli procedurale care au afectat procesul electoral și care, în viziunea CCR, ar fi putut să influențeze rezultatul final al alegerilor. Deși acest verdict a fost bine fundamentat juridic, AUR și susținătorii săi contestă această decizie, argumentând că aceasta este o lovitură împotriva voinței populare.
Contestarea deciziilor legale și ignorarea argumentelor constituționale
Deși protestele sunt un drept legitim al cetățenilor, AUR le folosește într-un mod care sugerează o lipsă de respect față de procesul constituțional și față de autoritățile care garantează statul de drept. CCR, ca instanță constituțională, a luat o decizie bazată pe argumente legale bine întemeiate, iar validarea sau invalidarea unui rezultat electoral nu este o decizie politică, ci una juridică, destinată să asigure respectarea normelor legale și constituționale. Contestarea acestei decizii pe cale politică riscă să erodeze încrederea în instituțiile fundamentale ale statului de drept.
AUR, însă, a ales să își construiască discursul pe o linie populistă, conturându-se ca un apărător al voinței populare și al intereselor celor care se simt neînțeleși de elita politică. Deși acest tip de retorică poate atrage simpatia unui segment al electoratului, el riscă să submineze încrederea în mecanismele democratice și în autoritatea instituțiilor constituționale.
Un alt aspect important al protestelor organizate de AUR este capacitatea acestora de a adânci polarizarea socială. În loc să propună soluții constructive și să se angajeze într-o dezbatere politică productivă, AUR pare să își construiască agenda pe separarea unei părți a societății de restul acesteia. Prin alăturarea protestelor unor grupuri marginalizate sau nemulțumite, AUR se prezintă ca un apărător al celor „uitati” sau „nedreptățiți”, în timp ce o mare parte din populație nu înțelege sau nu susține aceste revendicări.
Această polarizare este deosebit de evidentă în contextul în care AUR a fost unul dintre principalii opozanți ai măsurilor anti-Covid, un subiect care a divizat profund societatea românească. Deși măsurile adoptate în pandemie au fost menite să protejeze sănătatea publică, AUR le-a folosit ca prilej de mobilizare a unei opoziții care, de multe ori, nu s-a bazat pe raționamente științifice, ci pe un discurs anti-sistem. În acest mod, AUR reușește să capteze o bună parte din electoratul care se simte marginalizat și să își construiască o identitate de opoziție radicală.
Așadar, protestele organizate de AUR sunt un exemplu clasic de mobilizare politică pe baza nemulțumirilor unor categorii sociale specifice, o strategie care adesea are ca scop nu doar exprimarea dezacordului față de anumite decizii politice, ci și consolidarea unui electorat al cărui sprijin poate fi transformat într-un capital electoral. Într-o democrație, protestele rămân o formă legitimă de contestare a autorităților, însă atunci când aceste proteste sunt folosite pentru a submina autoritatea instituțiilor fundamentale ale statului de drept și pentru a alimenta polarizarea socială, ele riscă să contribuie la destabilizarea procesului democratic.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
