Skip to content
Puterea Știrilor Video

Cum își explică liberalii scăderea în sondaje: ”Patru evenimente care ar fi putut fi evitate ne-au cauzat o pierdere de 10%”

Inquam Photos / Octav Ganea

Invitat în studioul Puterea Știrilor, Tănase Stamule, prim-vicepreședinte PNL Sector 1, a explicat motivul pentru care PNL a scăzut în opțiunile electoratului în ultimele 7 luni.

„Noi suntem în acest moment puțin peste alegerile parlamentare. PSD a pierdut 5 procente. USR este în scădere și AUR este într-o ușoară creștere. 

Sondajele acestea la 6 luni după alegeri nu schimbă foarte mult situația, mai ales că încă nu s-a terminat pandemia, încă avem campania de vaccinare, dar e clar că românii nu și-au pierdut încrederea în PNL. Suntem aici în continuare, însă așteptările sunt mari și trebuie să livrăm în continuarea pentru că de aceea am vrut să conducem România”, spune liberalul.

Acesta a vorbit despre principalele motive care au cauzat scăderea în sondaje a PNL.

„Noi am avut niște sondaje care arătau că avem șanse de 35%, mai ales în toamnă. A fost o serie de evenimente din cauza cărora am pierdut aproximativ 10 puncte.

Exact în perioada alegerilor generale a venit valul 3 și a trebuit să luăm o serie de măsuri care nu au fost foarte populare: s-au închis școlile și mai ales pentru părinții tineri a fost o chestiune foarte dificilă, am închis piețele, decizie care poate nu a fost cea mai inspirată și din cauza aceasta am pierdut 5%, de asemenea a fost incidentul de la Piatra Neamț, și scandalul de la Apele Române din cauza căruia am pierdut. 

Patru evenimente care ar fi putut fi evitate ne-au cauzat o pierdere de 10%. Partea bună este că nu scădem în opțiunile electoratului. Probabil că pe măsură ce trece pandemia și se deschide economia, oamenii își vor da seama că măsurile pe care le-am luat anul trecut au fost bune pentru societatea noastră și ne ajută astăzi să ne revenim mai repede decât alte țări din Europa”, spune Tănase Stamule.

În ceea ce privește hotărârea închiderii piețelor ca urmare a crizei pandemice, prim-vicepreședinte PNL Sector 1 a explicat că „a fost o decizie luată de Guvern în consultare cu alți actori importanți din statul român”.

„Deciziile nu puteau fi luate decât de către Guvern, ni le-am asumat, acum că au venit dintr0o parte sau alta, noi ni le-am asumat. Inițial era discuția să închidem toate piețele, dar am reușit să introducem un amendament pentru a închide doar piețele închise, deci doar 15-20% dintre piețe au fost afectate. Toate aceste evenimente au reprezentat o chestiune simbolică pentru români și astfel am avut o scădere în opțiunile electoratului”, conchide Tănase Stamule.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *