Cum luptă România cu drogurile. Ministrul Familiei, primele măsuri după ședința CSAT

Natalia Intotero - Puterea Știrilor

O primă întâlnire a comitetului interministerial – decis în ședința CSAT pentru a combate mai eficient traficul și consumul de droguri – va avea loc săptămâna viitoare, a anunțat Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în direct la Puterea Știrilor.

Ministrul a vorbit și despre măsurie pe care comitetul le are în vedere pentru a combate traficul și consumul de droguri și a ținut să sublinieze, în acest context, necesitatea unei campanii agresive şi adaptată, prin toate mijloacele şi tipurile de comunicare.

Cât despre faptul că, în România, nu există centre publice specializate pentru tratarea dependenților de droguri, Natalia Intotero susține că statul a amenajat trei astfel de instituții în urmă cu aproape 20 de ani, însă niciun pacient nu le-a călcat vreodată pragul, iar clădirile au rămas în paragină. „Voi merge acolo să văd despre ce e vorba” a anunțat ministrul Familiei.

„Vom face campanii de conștientizare inclusiv cu părinții, apoi vom modifica și legislația”

„Încă nu am avut o o întâlnire  a comitetului interministerial. Am avut o discuție cu dl. ministru Cătălin Predoiu, dânsul este coordonatorul acestui grup și mi-a spus că în cursul săptămânii viitoare mai mult ca sigur vom avea această întâlnire. Eu vă spun opinia mea personală: cred că este foarte important să accelerăm cumva această campanie de prevenție, să fie o campanie mai agresivă, adică să fim prezenți deseori în toate mediile, în toate instituțiile ce au legătură cu minori, cu studenți, să încercăm să-i conștientizăm pe părinți. E foarte important, pentru că foarte mulți dintre părinți sunt angrenați zi de zi în activitate, să câștige mai mulți bani, să ofere copiilor ceea ce ei n-au avut în tinerețe, crezând că oferind toate aceste bucurii o să înlocuiască afectivitatea și dragostea.

Din discuțiile pe le-am avut cu tinerii care au reușit să treacă peste aceste încercări, concluzia a fost aceea: lipsa de afectivitate duce la traume, la depresie și mai departe la tentația de a consuma. Adică să nu creadă un părinte că dacă îi oferă copilului mai mulți bani, mai multe cadouri, mașină mai scumpă, toate acestea poate să înlocuiască acea strângere în brațe(…).

Vom face campanii de conștientizare inclusiv cu părinții, apoi vom modifica și legislația. Aici avem inclus și pedepse mai mari pentru cei care se urcă drogați la volan. Și nu în ultimul rând, foarte important vorbim și despre realizarea acelor centre de tratatre a adicției. Eram săptămâna la o altă întâlnire de genul cum suntem acum și aflam acolo, în acea emisiune, că Ministerul de Interne ar fi construit câteva astfel de centre acum 20 de ani și că nu funcționează. Undeva pe lângă Brașov, Sibiu, Harghita și Cluj. Păi trebuie să vedem ale cui sunt, de ce nu funcționează, pentru că există posibilitate de a le pune în funcțiune. Aceasta este și dorința părinților care au conștientizat că ai lor copii au o problemă și nu sunt de acord să fie duși în spitale de psihiatrie”, a declarat Natalia Intotero, ministru al Familiei, la Puterea Știrilor.

Ministrul Familiei  a anunţat și că este în curs de finalizare o aplicaţie, destinată elevilor, studenţilor, părinţilor şi bunicilor, care va conţine informaţii pe această temă.

„Deja am demarat câteva astfel de campanii în rândul tinerilor instituționalizați și în afară, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației. Deci am avut peste 10.000 de tineri, elevi de liceu, studenți care au participat la aceste evenimente și să știți că m-am bucurat să văd prezenți și părinții, și bunicii(…).

Mi-aș dori să facem o caravană, să ajungem în toate județele țării, să avem alături de noi cât mai mulți tineri care au curajul să vină, să-și expună povestea și de la ei să vină aceste gânduri pentru ceilalți. De asemenea, se lucrează la o aplicație care să aibă în permanență informații, noutăți din surse sigure. Agenția Națională Antidrog, care este în subordinea Ministerului de Interne și Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică, pentru că foarte mulți dintre tineri vin racolați de pe rețele de socializare și e foarte important să cunoască cum se poate întâmpla, cum să prevină.

Îmi doresc foarte mult ca această aplicație să fie folosită nu doar de elevi și de studenți, să fie folosită inclusiv de părinți și de bunici. Îmi doresc să fie o aplicație cât mai atractivă și aștept prima întâlnire a acestui comitet. Noi am gândit cum să fie această aplicație, dar așa mi se pare normal să avem o discuție și cu ceilalți parteneri, celelalte instituții”, a continuat ministrul.

CSAT a decis formarea unui grup pentru lupta împotriva drogurilor

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis zilele trecute constituirea unui grup de lucru interinstituțional sub coordonarea Guvernului României, care se va ocupa de „lupta împotriva drogurilor”.

Noua entitate are misiunea de a „elabora un plan comun de acțiune, care va cuprinde obiectivele, măsurile de ordin general și particular, sarcinile și responsabilitățile concrete în scopul prevenirii și al combaterii eficiente a riscurilor generate de traficul și consumul de droguri la adresa siguranței individuale și colective”, transmite Administrația Prezidențială.

Grupul este format din secretari de stat, nominalizați de către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, procurori desemnați de către Ministerul Public și specialiști din instituțiile angrenate.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: