Skip to content
Politică

Cum pot profita afaceriștii de colaborarea CCIR-ANAF

psnews.ro

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a vorbit, joi, despre beneficiile pe care oamenii de afaceri le-ar putea avea de pe urma colaborării dintre CCIR și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

„Scopul este ca dumneavoastră, oamenii de afaceri, să interacționați în mod direct cu factorii de decizie din ANAF și din Parlamentul României, pe probleme legate de buget și finanțe”, a declarat Daraban, potrivit unui comunicat trimis PSnews.ro.

Afirmația a fost făcută în deschiderea dezbaterilor de la evenimentul „Profesionalism și transparență în administrarea Marilor Contribuabili”, organizat, la CCIR Business Center, de către CCIR, în parteneriat cu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF.

9-comunicat

Referindu-se în continuare la Comitetul Național ICC România, Mihai Daraban a declarat că „această entitate ce poate fi numită Camera Camerelor”, recent revigorată în țara noastră (deși ea exista din 2001, ca parte a singurei organizații reprezentative la nivel mondial a mediului de afaceri), și-a asumat un rol important în promovarea României către destinațiile din afara UE și a continentului european.

„Am reclădit acest Comitet ICC pentru ca din rândurile sale să organizăm misiuni economice strategice, să însoțim decidenții politici în zone unde avem nevoie de o prezentare de țară, (…), pentru că ICC reprezintă și o carte de vizită pentru potențialii clienți”, a subliniat președintele CCIR.

3-4

La rândul lui, Dragoș Doroș (președintele Fiscului) a atras atenția că „marii contribuabili contribuie cu 50% din valoarea taxelor percepute de ANAF”.

Oficialul s-a referit la schimbarea de strategie a ANAF, un proces de restructurare demarat la nivelul instituției și care vizează toți contribuabilii (mari, mijlocii și mici).

„Ne dorim o relație cât mai bună și mai deschisă cu contribuabilii noștri. Vorbim de o schimbare de atitudine, de deschiderea spre dialog cu contribuabilii mari. Și Direcțiile pentru contribuabilii mijlocii au început același proces de restructurare (…) Strategia este o colaborare sau, mai bine zis, o monitorizare sau o consultare zilnică, pe care o vom realiza pas cu pas într-un interval de timp rezonabil, de un an. Tendința este spre transparență fiscală și deschidere totală. În acest scop, ANAF se mută online, ceea ce înseamnă că de la 1 ianuarie un număr important de declarații nu vor mai fi primite pe hârtie. Măsura va fi pregătită printr-o campanie de informare”, a arătat președintele ANAF.

4-2

Informatizarea va include și relația cu băncile din România, prin realizarea unei aplicații pentru încărcarea semnăturii electronice, astfel încât intervenția umană să fie minimă. Efectul scontat este ca toți cei 27.000 de lucrători ai ANAF să-și dedice timpul dialogului cu contribuabilii, iar banii vor fi dați și încasați mai ușor.

 

Creșterea gradului de profesionalizare a resursei umane, dar și a capacității de valorificare a acesteia, atât în sectorul public, cât și în cel de stat, reprezintă cheia rezolvării majorității problemelor cu care se confruntă economia românească.

Conform celui mai recent raport global asupra competitivității, România ocupă locul 131 în lume, din 140 de state analizate, în ceea ce privește capacitatea de a reține și de a valorifica resursa umană, se mai arată în comunicatul CCIR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *