Cum poți recupera creșterea de pensie pierdută la 1 ianuarie. Ce documente depui

Sursa foto: shutterstock.com

Pensionarii sunt nemulțumiți că nu au primit indexarea de 12% la pensie. Avocații spun că există o soluție prin care pensionarii ar putea contesta în instanță anularea indexării.

Pensionarii trebuiau să primească mai mulți bani la pensie în ianaurie când veniturile românilor trebuiau să crească cu 12% în ianuarie.

Din lipsă de bani, statul a decis ca indexarea pensiilor să fie amânată pentru 2026. Singurul ajutor pe care îl vor primi pensionarii la pensie este cel de 800 de lei, acordat în două tranșe.

Doar cei cu pensie mică vor primi câte 400 de lei de la stat, prima sumă fiind alocată înainte de Paște.

Avocații spun cum se poate recupera creșterea de pensie pierdută la 1 ianuarie. Ce documente depui?

Primul demers a fost făcut de către Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” prin depunerea de petiții la Avocatul Poporului cu privire la neconstituționalitatea înghețării pensiilor.

Legea 360/2023 prevedea aceasta creștere cu 12% a pensiilor, fapt care îi poate ajuta pe pensionari să depună formalități pentru un eventual proces.

„Curtea Constituțională a României a emis anterior decizii care subliniază importanța protejării drepturilor pensionarilor.

De exemplu, în decembrie 2024, CCR a declarat neconstituțională impozitarea progresivă a pensiilor, argumentând că aceasta contravine principiilor constituționale privind dreptul la pensie și protecția proprietății private.

Pe de altă parte, legiferarea prin intermediul ordonanțelor de urgență în domeniul asigurărilor sociale trebuie  justificată de situații extraordinare, fiind imperios necesară respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor”, a anunțat Casa de Avocatură Piperea.

Pensie tăiată

Cei mai afectați de înghețarea pensiei sunt seniorii cu venituri mici și care sperau că vor primi mai mulți bani din 2025.
„În acest context, înghețarea pensiilor ar putea fi considerată o măsură disproporționată care afectează un segment vulnerabil al populației.

Având în vedere aceste aspecte, este oportun ca pensionarii să inițieze un demers legal pentru a solicita declararea neconstituționalității prevederilor articolului XVII din OUG nr. 156/2024, corelativ cu solicitarea aplicării indexărilor cuvenite, cu titlu de drept câștigat”, a mai precizat casa de avocatură.

Un pensionar a explicat cum vrea să dea în judecată statul pentru a-și recupera banii de la indexare.

Cum poate fi anulată înghețarea la pensie

În prima etapă, am contestatat la Casa de Pensii emitentă. Motivul pe care l-am invocat a fost eroarea de notare din cuponul de pensie, de la valoarea punctului de referință (VPR) de 81 lei (cât e acum) în loc de 91 lei cât este corect și legal (s-a promis prin Legea Pensiilor în urma indexării cu 12%).

Așteapt 30 de zile și apoi deschid actiune în instanță: întâmpinarea pârâtei și raspuns la întâmpinare concomitent cu cerere adresată CCR pentru neconstituționalitatea art XVII din Ordonanța trenulet. Este singura cale de atac pe persoana fizică”, spune pensionarul.

Pensionarul contestă, în esență, că pensia i s-a calculat tot cu valoarea VPR de 81 de lei, deși în Legea Pensiilor se spune că trebuie indexată cu 12%, de la 1 ianuarie 2025. Și astfel, să ajungă la un VPR de 91 de lei.

Cineva dă sperațe pensionarilor: „Și eu voi merge individual în instanță, după ce am citit motivarea Cartel Alfa. Am mai câștigat un proces, pe principiul contributivității și am incasat deja banii retroactiv”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: