Skip to content
Opinii

Cum s-a îmbătat PSD de aburii puterii

psnews.ro

Social-democrații se află într-o situație mai mult decât complicată. PSD, pe vremuri un partid care stârnea teamă și îngrijorare, a ajuns o caricatură care abia dacă mai poate să stârnească  râsul.

Amețiți ani la rând de aburii puterii, social-democrații s-au trezit într-o zi că le fuge pământul de sub picioare. Și asta s-a întâmplat pe 26 mai, când la poarta din Kiseleff avea să ajungă prima notă de plată pentru disprețul și incompetența cu care s-au adresat milioanelor de români ani la rând. 26 mai a fost o zi fatidică pentru PSD și pentru însuși liderul suprem al partidului, Liviu Dragnea, încarcerat la Jilava pentru 3 ani și 6 luni. De fapt, primul „ghinion” al PSD-ului a fost Liviu Dragnea.

Ura față de așa numitul dictator PSD i-a scos la vot și pe cei care până atunci nu puteai să-i scoți din case, a fost o ură într-atât de mare încât o întreagă Românie aștepta cu sufletul la gură și cu șampaniile în mână imaginile cu Liviu Dragnea dus cu duba la penitenciar. La PSD era doliu. Își pierduse tătucul.

Dar partidul s-a resetat repede. Viorica Dăncilă avea să preia conducerea bărcii pentru câteva luni, până când a reușit să o izbească de prima stâncă. A izbit-o într-atât de tare încât s-a rupt în două. Oricum era șubredă. Se șubrezise de vreo 7 luni.

După rezultatele din 24 noiembrie, când PSD avea să încaseze o rușine istorică – Dăncilă a obţinut un scor comparabil cu Vadim Tudor în finala din 2000 cu Iliescu – ai fi spus că a venit momentul: partidul se va trezi din aburii puterii. Dar nu. Din dorința de a avea în continuare un tătuc, nerealizând, de fapt, pentru cei trebuie ei să plătească și fără să-și facă calcule pentru viitorul joc de glezne, i-a adus în situația în care partidul ajunge tot pe mâna unui vechi prieten de-ai lui Dragnea.

Despre Marcel Ciolacu s-au scris multe. Că apare într-o fotografie cu Omar Hayssam, condamnat pentru terorism, și cu afaceri în Buzău, locul de baștină al lui Ciolacu. Sau că s-ar fi împrumutat de 20.000 lei de la Hayssam, în anul 2000. De asemenea, că a fost implicat într-un dosar clasat între timp în care procurorii au cercetat dacă a favorizat un consilier PSD printr-un contract de peste 9 milioane de lei, pe când conducea o întreprindere a administrației locale Buzău.

Ce știm sigur este că, într-un singur mandat de parlamentar, Marcel Ciolacu a devenit președintele organizației PSD-Buzău și a devenit om de încredere și pentru Liviu Dragnea, care preluase și el, în același an, șefia la centru a PSD de la Victor Ponta. Lucrurile se petrec în 2015, când nașul și primul lui mentor în politică, Ion Vasile, revine în partid și se înscrie în lupta pentru șefia filialei Buzău. Ion Vasile se retrage din cursă, acuzându-l pe Ciolacu de trucarea alegerilor interne.

Marcel Ciolacu a devenit atât de influent în partid, încât la alegerile din 2016 l-a mutat pe Eugen Orlando Teodorovici de pe listele parlamentare de Buzău (unde fusese acceptat de Bășcodeală, la solicitarea lui Victor Ponta, în 2012) și l-a adus pe Lucian Romașcanu, director în mai multe companii media și consilier al președintelui TVR, numit de PSD, Stelian Tănase.

Boala puterii încă circulă prin partid. Doar că, PSD este clar într-o criză de lideri. Epoca Dragnea și Dăncilă a reușit să izgonească orice urmă de PSD-ist „curățel”, reciclând în schimb „dinozaurii” feseniști cu aceleași metehne păguboase. La PSD și dacă intri curat, tot riști să atingi ceva și să te murdărești.

PSD se află acum în situația în care trebuie să se țină bine de barcă, pentru că în doar câteva luni se anunță o nouă furtună violentă. Și va fi lupta pentru supraviețuire. Va reuși PSD, oare, să supraviețuiască avându-l la conducere pe tătucul Ciolacu?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *