Skip to content
Politică

Cum s-a văzut campania electorală din spatele gratiilor. Ce spune un fost lider PNL

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din acest an s-a văzut ca fiind „cea mai anostă, iar tematica prezidențialelor este, din păcate, total ocolită”.

Aceasta este părerea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, arestat preventiv de la sfârşitul lunii mai pentru corupţie, care fost plasat în arest la domiciliu, după cinci luni de încarcerare la Penitenciarul Gherla, potrivit deciziei luate miercuri de Curtea de Apel Cluj.

Întrebat dacă va vota, Uioreanu a transmis că da, cu urna mobilă, cum a votat si duminica trecută.

„Sigur că voi vota, din păcate cu urna mobilă, cum am votat şi duminica trecută. Din păcate nu am alte posibilităţi. Nu, am urmărit toate dezbaterile, mi se pare cea mai anostă campanie electorală şi tematica prezidenţialelor este din păcate total ocolită. Votul e secret, mulţumesc, ba sunt foarte hotărât, cum am fost şi în turul I. Mă scuzaţi, mă aşteaptă familia”, le-a transmis Horea Uioreanu jurnaliștilor care îl așteptau în fata casei miercuri seara, informează ziuadecluj.

1 comentariu la “Cum s-a văzut campania electorală din spatele gratiilor. Ce spune un fost lider PNL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *