Skip to content
Sănătate

Cum să ne apărăm de misterioasa hepatită? Sfaturile medicului Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș

360medical.ro

Încă două cazuri suspecte de hepatită cu cauze necunoscute la copii au fost depistate în România. Acestea se adaugă unui caz deja confirmat, o fetiță de 5 ani care ar putea avea nevoie de transplant hepatic.

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș, a vorbit în exclusivitate pentru PS News despre misterioasa hepatită la copii. Acesta a precizat că vorbim totuși despre cazuri extrem de rare și nu ar trebui să intrăm în panică. Principalele măsuri de prevenție includ igiena alimentară și igiena mâinilor.

„În primul rând vorbim de cazuri izolate, am putea să le numim chiar extrem de rare. Pentru a ne face o idee trebuie să ne gândim în felul următor: la nivelul mapamondului sunt undeva până în 200 de cazuri de afectare hepatică la copiii de la vârsta cea mai mică, până la 16 ani. Dintre acestea până în 10% sunt cazuri care pun probleme, să fie forme fulminante care să presupună transfer hepatic și a fost și un deces. Sigur, o atenționare din partea Organizației Mondiale a Sănătății este de luat în calcul și eu cred că înseamnă o gândire preventivă.

Chiar dacă nu știm momentan exact ce anume determină această afectare hepatică, ne gândim la un adenovirus, la un tip de adenovirus, dar nu știm foarte clar nici mecanismul, nici la ce copii apare, dacă apare la cei cu sistem imunitar deficitar. Sunt două lucruri importante. În primul rând, să luăm în calcul această ipoteză, să știm că în momentul în care este o hepatită acută la un copil care nu ține de virusurile hepatice, ne vom gândi inclusiv la adenovirusuri. Medicii vor lua în calcul și această variantă. În al doilea rând, pentru populație, nu înseamnă nici că intră în panică, nici că vor fi măsuri restrictive speciale, dar regulile de igienă și partea de igienă alimentară ar trebui să fie probabil făcute într-o mai mare măsură în viitorul apropiat, până când ne lămurim despre ceea ce este vorba. Asta pentru că mâinile curate, spălate cu apă și săpun, ne scapă de celelalte boli infecțioase. E valabil și aici. Vorbim de suprafețe, de obiecte, de alimente care pot fi contaminate sau de apă. E vorba de o prudență mai mare”, a precizat medicul.

Întrebat dacă purtarea măștii ar putea preveni în vreun fel infectarea, medicul a precizat că:

“Nu cred că putem să luăm în calcul. Deocamdată, e adevărat că adenovirusurile se pot transmite inclusiv prin tuse și strănut, dar deocamdată nu avem nici o dovadă că aceasta este calea de transmitere. E adevărat că masca în spații închise ne protejează și de Sars-Cov-2, apropo de faptul că pandemia nu s-a încheiat, ne protejează de infecții care se pot transmite în general pe cale respiratorie”.

Amintim că aproape 200 de îmbolnăviri au fost raportate până acum în 14 țări din întreaga lume. Japonia și Canada se numără printre statele care au anunțat ultimele că au descoperit cazuri de hepatită cu origine necunoscută. Majoritatea celor afectați sunt copii, cu vârste între o lună și 16 ani. Un deces a fost înregistrat, iar 10% dintre bolnavi au avut nevoie de transplant de ficat.

1 comentariu la “Cum să ne apărăm de misterioasa hepatită? Sfaturile medicului Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș

  1. @ Dacă au fost cazuri de persoane vaccinate care au trecut prin boala pentru care au fost vaccinate și ce ar fi putut compromite eficiența vaccinurilor dacă au fost astfel de „spețe”, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *