Cum se fac plățile pentru fermierii gălățeni afectați de secetă

Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Galați a început, miercuri, 6 septembrie, să vireze în conturile fermierilor sumele acordate ca ajutor de stat pentru depășirea efectelor secetei din primăvara anului 2022. În total, 9.708 fermieri gălățeni au de primit o sumă cumulată de 44,6 milioane de lei, plățile urmând să fie finalizate în cel mult o săptămână.

Județul Galați a fost zona cea mai afectată din țară de seceta pedologică din 2022. A fost un an ”negru” pentru fermieri, care și-au văzut culturile distruse chiar și în proporție de 100 la sută.

După cum v-am informat în paginile ziarului ”Viața liberă”, pentru a veni în sprijinul fermierilor, la nivelul Ministerului Agriculturii (MADR) s-a decis introducerea, la nivel național, a unei scheme de ajutor de stat sub formă de granturi. După aprobarea acestei scheme de către Comisia Europeană, în luna iunie a.c. a fost adoptată OUG nr. 50/2023, în baza căreia s-a stabilit ca ajutorul de stat să fie de 335 lei/ha aferent unui grad de calamitate de 100 la sută. Pentru pagube cuprinse între 30 la sută și 100 la sută, cuantumul grantului unitar ar urma să se diminueze corespunzător.

Pe această schemă de ajutor, județul Galați a înregistrat 9.708 cereri din partea fermierilor, sumele calculate drept ajutoare pentru depășirea secetei fiind de 44,6 milioane de lei. Pe următoarele locuri, ca sume calculate pentru ajutor de stat se află judeţele Buzău (5.010 cereri, 24,95 milioane de lei), Brăila (5.359 de cereri, 18,36 milioane de lei) și Iași (3.801 cereri, 17,88 milioane de lei).

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că, pe 31 august, a virat sumele corespunzătoare despăgubirilor (peste 280 milioane de lei, pentru mai bine de 80.000 de fermieri – n.r.) către Direcțiile pentru Agricultură Județene, pentru ca banii să ajungă, în sfârșit, la fermieri.

”Așa este, sumele de bani corespunzătoare acestor ajutoare s-au virat în conturile Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Galați, iar în momentul de față lucrăm la virarea sumelor de bani în mod individual, către fermieri. La data de astăzi (miercuri, 6 septembrie – n.r.) s-au întocmit ordine de plată pentru aproape 600 de fermieri. Facem precizarea că plățile se fac în ordinea depunerii cererilor de verificare a proceselor-verbale de constatare a pagubelor la fața locului. Până mâine, o să ajungem la plăți pentru 1.500 – 1.600 de fermieri. Ideea e ca în câteva zile – cel mult o săptămână – să închidem plata acestor sume de bani. Încercăm să facem plățile cât mai repede, pentru că fermierii sunt într-o situație critică în momentul de față și au nevoie de bani «ca de aer», chiar dacă nu sunt sume, poate, chiar atât de consistente pe cât s-ar fi dorit…”, ne-a declarat directorul general al DAJ Galați, Nelu Costea.

Într-adevăr, despăgubirile de 44,6 milioane de lei acordate fermierilor gălățeni în baza OUG nr. 50/2023 acoperă doar o mică parte a pagubelor înregistrate la nivelul culturilor din județ. Mai exact, conform datelor centralizate de DAJ Galați, ca urmare a secetei din 2022, a fost calamitată 80 la sută din suprafața cultivată cu porumb, respectiv 74.224 de hectare, valoarea pagubelor fiind de 184,37 milioane de lei. Culturile de floarea-soarelui au fost calamitate în proporție de 75 la sută, respectiv 52.023 hectare, pagubele fiind de 183,95 milioane de lei. La mazăre au fost calamitate 3.359 de hectare – 80 la sută din suprafața cultivată, pagubele fiind de 16,74 milioane de lei. La soia a fost afectată 35 la sută din suprafața cultivată, în total 524 de hectare, paguba fiind de 2,44 milioane de lei.

Prin urmare, în total, în județul Galați, pagubele înregistrate de fermieri, ca urmare a secetei din primăvara anului 2022, au fost de 387,51 milioane de lei.

Citește mai mult pe viata-libera.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: